Am citit de două ori textul publicat de un ziar local şi tot nu mă dumiresc asupra unui fapt cu mai multe necunoscute. Ale autorului, desigur. Îi era cât se poate de la îndemână să le lămurească dacă ar fi luat legătura şi cu „partea adversă”. Era deontologic, dincolo de toate cele. „Să te informezi din trei surse!” este unul din fundamentele după care funcţionează jurnalismul. Mă feresc să speculez cu privire la niscai interese ce nu fac parte – în mod firesc şi legic – din recuzita celui care mânuieşte condeiul şi publică la gazetă. Haideţi să le luăm pe rând şi să lămurim „necunoscutele” celui ce-şi pune condeiul în slujba ne-adevărului!
Preia fragmente din pledoaria celui „lezat” de maestrul Ştefan Popa POPA’S – actorul şi cofondatorul celor trei identităţi mai-sus pomenite, Ovidiu Mihăiţă. Iată ce reiese din mesajul dumnealui către opinia publică, oficialităţile locale, Ministerul Culturii, U.N.I.T.E.R. şi cine ar mai putea şi-ar vrea să-i vină în ajutor.
- Afirmă că „luptă în instanţă pentru a putea exista în continuare”, vecinul de la o casă distanţă – Ştefan Popa POPA’S – cere anularea autorizaţiei de funcţionare a celor trei entităţi: Teatrul „Auăleu”, Muzeul Consumatorului Comunist şi „Scârţ. Loc lejer”. Scrie despre faptul că e nepotrivit nu doar momentul (C.C.E.), ci şi faptul că se doreşte desfiinţarea instituţiilor de cultură etc. Nu mai induceţi în eroare publicul şi instituţiile abilitate „să facă lumină” în modul acesta! Maestrul POPA’S cere să se anuleze autorizaţia de funcţionare doar pentru terasa „Loc lejer” pe considerentul că zgomotul depăşeşte limita de sus stabilită de lege (fapt argumentat prin sonometrie), nu i s-a cerut acordul în calitate de vecin şi nici nu există locuri de parcare. Sunt cerinţe fără de care o instituţie, local etc nu pot să funcţioneze, sunt în afara legii. Ori, Primăria a emis autorizaţie ignorând tocmai aceste trei cerinţe. Se înţelege?
- Se amestecă lucrurile în aşa fel încât se induce ideea că Ştefan Popa POPA’S ar face, cu rea-voinţă, acest demers. O face pentru faptul că are nevoie de linişte. Punct. Cere doar să se respecte prevederile legale. Scrie Ovidiu Mihăiţă că s-a anulat în instanţă amenda dată de Poliţie pentru că zgomotul a fost prea mare când se juca piesa „O scrisoare pierdută”. Bine că li s-a făcut dreptate! Atâta doar că reclamaţia nu a venit de la Ştefan Popa POPA’S, ci de la o femeie de pe str. alăturată, Gh. Doja.
- În fine, se însăilează o melodramă mai ceva ca-n Caragiale, cu accente ce duc cititorul, autorităţile etc în sfera teatrului absurdului. Nu!, niciodată POPA’S n-a cerut desfiinţarea celor două instituţii de cultură. Nici acum, în prag de C.C.E., nici altă dată. La fel ca în cazul celuilalt vecin cu meseni gălăgioşi, şi aici, la „Scârţ. Loc lejer” e aceeaşi situaţie. Sunt prea zgomotoşi mesenii, nimic altceva.
- Artistul vizual Ştefan Popa POPA’S are dreptul la linişte, ca oricare locatar, nu e nimic clar-obscur în asta. Prin urmare, să lăsăm instanţa să se pronunţe cu privire la legalitatea autorizaţiei emise de Primărie, în condiţiile date!
Simplu şi pe înţelesul oricui. Dura lex, sed lex
