Acasă Eveniment Stingeţi lumina!

Stingeţi lumina!

DISTRIBUIȚI

earth_hour_imagelargeMâine, 28 martie, între 20,30 – 21,30
Teatru la lumina lumânărilor şi astronomie pe trotuar
Un oraş fără lumină? Un oraş cufundat în întuneric? Hmm… Un lucru care poate nu-i încântă pe unii, dar sigur îi va încânta când vor auzi că este vorba despre doar o oră şi toate astea se fac pentru o cauză nobilă: pentru a economisi energie.

Mâine, 28 martie, un miliard de oameni din toată lumea vor stinge lumina pentru o oră, de la 20.30 la 21.30. De această dată, la grupul numeroaselor oraşe din lume care vor stinge lumina s-a alăturat şi Timişoara. Oraşul de pe Bega va participa şi el la Earth Hour.

La Timişoara, primăria va opri iluminatul public din Piaţa Unirii, ceea ce va permite Observatorului Astronomic din Timişoara să organizeze o sesiune de Sidewalk Astronomy – Astronomie de trotuar. Între orele 20.00- 22.00, un grup de astronomi amatori, dar şi profesionişti le vor prezenta timişorenilor corpurile cereşti, cu ajutorul mai multor instrumente astronomice.

În acelaşi timp, pentru timişorenii amatori de teatru, Teatrul Studenţesc Thespis pregăteşte un spectacol-lectură la lumina lumânărilor, pentru intervalul 20.30 – 21.30, la Casa de Cultură a Studenţilor. În felul acesta, Timişoara va celebra Ora Pământului.

Prima dată în România
2009 este primul an în care WWF (World Wide Fund for Nature) organizează, oficial, campania Earth Hour în România. Timişoara nu va fi singură în acest demers, ci i se vor alătura şi alte oraşe din ţară, care vor stinge lumina la principalele obiective, pentru o oră.

“Participarea la Earth Hour este un mod simplu de a arăta că, împreună, putem transmite un mesaj puternic despre nevoia de acţiune împotriva schimbărilor climatice, cu atât mai mult cu cât anul 2009 este unul crucial pentru politicile de climă.

În luna decembrie a acestui an, liderii mondiali se vor reuni la Copenhaga, pentru a stabili un acord global privind combaterea schimbărilor climatice. Earth Hour este o oportunitate pentru noi toţi de a ne uni forţele şi de a transmite un mesaj comun, care să crească şansele adoptării unui acord puternic», a declarat Luminiţa Tănasie, director de program WWF România. Earth Hour 2009 va fi cea mai mare actiune globală şi, totodată, un vot pentru Planetă. Din Las Vegas până la Sydney, din Cape Town la Beijing, miloane de oameni din peste 2.000 de oraşe s-au angajat deja să voteze pentru Pământ, participând la Earth Hour.

Turnul Eiffel, Biblioteca din Alexandria, Sfinxul şi Marile Piramide din Giza şi Taipei 101, cea mai înaltă clădire din lume, sunt doar câteva dintre construcţiile emblematice care vor rămâne în întuneric, timp de o oră. Puteţi şi dumneavoastră să faceţi acelaşi lucru cu ocazia acestei zile, mai ales că în Timişoara se aderă oficial la Ora Pământului. Ce dacă e meci la ora respectivă?

Meciul începe la 20.45 şi veţi pierde doar o repriză. Numai bine naţionala României se va încălzi şi, în a doua repriză, atunci când veţi aprinde televizorul, băieţii vor da totul din ei. E doar un exerciţiu acesta, cu stinsul luminii, un exerciţiu pe care puteţi să-l repetaţi destul de des şi să vă gândiţi de două ori atunci când consumaţi curentul… (Adrian PANDURU)

Comentarii

comentarii