Acasă Actualitate Strategia de dezvoltare a zonei Timișoara Nord intră în consultare publică

Strategia de dezvoltare a zonei Timișoara Nord intră în consultare publică

DISTRIBUIȚI

Marți, 3 mai, primarul Dominic Fritz a anunțat că strategia de dezvoltare a zonei Timișoara Nord intră în consultare. Conducerea primăriei dorește ca această zonă, cuprinsă între Calea Aradului (la est), str. Grigore Alexandrescu (la sud), calea ferată (la vest) și Canalul Beregsău (la nord), să cuprindă toate funcționalitățile și să nu fie numai „un nou dormitor” al municipiului. Conceperea strategiei a început în pe 25 ianuarie, consultările cu actorii implicați se vor desfășura între 3 și 15 mai, până pe 9 iunie ar urma o nouă sesiune de lucru, iar înaintarea și aprobarea documentației ar trebui să se realizeze până spre finalul lunii iulie.

„Felul în care va arăta Timișoara în 10-15 ani va fi determinat de felul în care se va dezvolta această zonă. Dorința noastră este să nu avem un nou dormitor, ci să dezvoltăm cea mai frumoasă nouă zonă a Timișoarei. Pentru asta a lucrat direcția de urbanism la această strategie. De astăzi, prima versiune va fi pusă în dezbatere publică. Vom discuta și cu proprietarii și dezvoltatorii imobiliari”, a declarat tot Fritz în cadrul conferinței de presă de marți.

Pe scurt, primăria dorește ca această zonă să aibă o calitate a locuirii ridicată, adică să aibă școli, grădinițe, rețea de transport în comun (cu linii de troleu, autobuz, linie de tramvai și „tren urban”), zone de agrement. Pentru dezvoltarea aceastei zone ca „un pol de atracție pentru toți timișorenii”, există trei investiții majore: noul Spital Municipal (situat la sud de Aerodromul Cioca), zona de agrement Nord (care se vrea a fi cel mai mare spațiu verde din Timișoara) și o zonă de dezvoltare, inovare, cercetare, care să aibă funcțiuni de zonă expozițională. Pentru acest proiect din urmă, primăria este în discuții cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

Gabriel Almăjan, arhitectul-șef al Primăriei Timișoarei a adăugat: „Colegii din instituțiile de învățământ, din alte organizații sau regii, toată lumea s-a implicat benevol și am reușit să ajungem în această fază în care am constatat că un pas necesar este ca societatea civilă să aibă rol participativ și să apelăm la platforma «Decidem», unde oamenii vor putea consulta materialul și adăuga sugestii. Oamenii care vor locui în această zonă vor avea nevoie de școli, drumuri, transport în comun, funcțiuni publice minime. (…) Situația în momentul de față arată în felul următor: sunt foarte multe documentații de urbanism de tip insular în toată această zonă, documentații care nu au fost corelate pentru asigurarea unor funcțiuni publice, sunt niște peticiri de terenuri unde se edifică construcții și care, în viitorul apropiat, dar și în cel îndepărtat, vor avea nevoie de foarte multe facilități. Am făcut o analiză destul de complexă, situația utilităților, pe baza datelor primite de la furnizori de utilități, situația terenurilor. În urma analizelor pe care le-am făcut, am desenat care sunt prioritățile strategice și care sunt obiectivele principale.

arhitectul-șef Gabriel Almăjan

Pe scurt, a explicat arhitectul-șef, se vor crea legături și cu Dumbrăvița, și cu Calea Aradului, vor fi identificate locații pentru școli publice la distanțe de 400-500 de metri de zonele de locuit, pentru zone comerciale de proximitate, pentru parcuri de proximitate, pentru viitoarea stație de tren urban, pentru zonele verzi, pentru pistele de biciclete și culoarele pietonale. Nu este exclus ca primăria să facă și exproprieri, dacă este nevoie, iar proprietarii nu doresc să doneze teren. Din documentele primite până acum, Almăjan a concluzionat că o parte dintre PUZ-urile aprobate au deja clădiri edificate, iar altele sunt în curs de construire. Totuși, urmează să fie purtate prima dată discuții cu proprietarii, a ținut să menționeze arhitectul-șef.

Detalii despre această strategie puteți găsi pe platforma „Decidem” a Primăriei Timișoara: https://decidem.primariatm.ro/processes/strategia-nord

Comentarii

comentarii