Acasă Actualitate Studenţii de la Universitatea de Vest îşi aleg liderii

Studenţii de la Universitatea de Vest îşi aleg liderii

DISTRIBUIȚI

La Universitatea de Vest din Timişoara au loc, în perioada următoare, alegeri studenţeşti, la toate nivelele. Studenţii sunt invitaţi să-şi aleagă favoriţii pe baza carnetului de student sau a unui act de identitate, în holul UVT sau în sediile unora dintre facultăţi. Primele alegeri vor fi cele ale şefilor de cămin. Cea mai mare luptă se dă, însă, pentru cele 13 locuri din Senatul Universităţii de Vest.

Campanie electorală pentru un loc în senat

Candidaturile se depun la sediul Organizaţiei Studenţilor din Universitatea de Vest (OSUT). Organizaţia va sponsoriza în parte şi campaniile electorale ale studenţilor, prin confecţionarea de  fluturaşi sau afişe. Cei ce aspiră la o funcţie de lider pot să convingă alegătorii, în perioada 8-16 noiembrie. Primele alegeri sunt programate pe 26 octombrie şi vizează şefii de cămine. „Înscrierile au început din 20 octombrie, iar până acum s-au înscris doar cei ce candidează la un loc de şef de cămin. Pentru funcţiile de consilieri încă nu s-au depus candidaturi. Prima oară se vor alege studenţii consilieri pe facultăţi, iar dintre ei se aleg cei care merg în senat. Se va vota pe baza carnetului de student sau a actului de identitate. Alegerile pentru consilierii facultăţilor vor avea loc în perioda 17-18 noiembrie”, spune Roxana Cioclov, purtătorul de cuvânt al OSUT. Rezultatele finale vor fi anunţate pe 23 noiembrie. Alegerile pentru studenţii consileri de facultăţi se vor desfăşura în mai multe locuri, în funcţie de facultăţile de unde vin candidaţii.

 

Comentarii

comentarii