Acasă Eveniment Studenţii vor să desfiinţeze masteratele „Abramburicăi”

Studenţii vor să desfiinţeze masteratele „Abramburicăi”

DISTRIBUIȚI

Două săptămâni… Atât are timp ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, să se întâlnească cu liderii studenţilor, pentru a le asculta păsurile. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) vrea să clarifice mai multe puncte din legea învăţământului şi unele proiecte promise, dar nerealizate.

Studenţii cer şi desfiinţarea a 600 de masterate, aberante, în opinia lor, introduse de fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. „Vrem o relaţie deschisă cu noul ministru şi vrem o întâlnire cât mai rapidă, pentru a-i prezenta toate problemele cu care ne confruntăm”, spune Cristina Fiţ, purtătorul de cuvânt al ANOSR.

Vor să vadă ce se face cu banii…

Studenţii vor să afle de la ministru ce prevede bugetul educaţiei pentru mediul universitar. Aceştia doresc, de asemenea, să aducă modificări la legea educaţiei pe subiecte pentru care nu s-a găsit deschidere la fosta conducere. Reprezentanţii ANOSR spun că există unele restanţe în ceea ce priveşte politica Ministerului Educaţiei în mediul universitar. Una dintre cele mai importante este Agenţia de Credite pentru Studenţi. „Această agenţie, care prevedea credite pentru ca studenţii să-şi poată termina facultatea, nu a mai fost făcută niciodată. Vrem să ştim ce este cu ea şi vrem să ne implicăm în elaborarea metodologiei şi strategiei acesteia. Vrem ca în legea educaţiei să fie introdus expres faptul că studenţii au dreptul la 25% din locurile senatului unei universităţi şi vrem şi desfiinţarea celor 600 de masterate introduse aiurea de fostul ministru. Ne interesează şi ce se va face cu banii din acest buget, pe care în aceste zile îl analizăm la sânge”, spune Cristina Fiţ, purtătorul de cuvânt al ANOSR.

 

Comentarii

comentarii