Acasă Actualitate Studenţii de la Universitatea Politehnica Timişoara simulează activităţile dintr-o întreprindere

Studenţii de la Universitatea Politehnica Timişoara simulează activităţile dintr-o întreprindere

DISTRIBUIȚI

La Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi va avea loc, în data de 19 decembrie 2017, la ora 17, sala M 104, lansarea proiectului LeanSusLab – Laboratorul didactic şi de cercetare Lean şi Sustenabilitate”.

Proiectul, în valoare de 46.500 de lei, îşi propune iniţierea unui laborator de cercetare şi educaţional, prin utilizarea şi dezvoltarea de jocuri de întreprindere cu ajutorul cărora se simulează fizic procesele unei întreprinderi, cu accent pe conceptele de lean şi sustenabilitate. Lucrările de laborator care vor fi propuse/dezvoltate vor ajuta studenţii în a înţelege mai uşor aceste concepte prin metoda jocurilor de întreprindere.

Un obiectiv important al proiectului este cercetarea nevoilor întreprinderilor pentru determinarea problemelor referitoare la utilizarea instrumentelor lean/sustenabilitate, iar în final crearea unui nou instrument care să combine avantajele ambelor concepte.

Perioada de implementare a proiectului este noiembrie 2017 – decembrie 2018.

Comentarii

comentarii