Acasă Actualitate Studenții UPT își testează abilitățile în Hash Code, un concurs organizat de...

Studenții UPT își testează abilitățile în Hash Code, un concurs organizat de Google

DISTRIBUIȚI

Zeci studenți de la Universitatea Politehnica Timișoara s-au înscris la Hash Code, concursul organizat de Google în data de 1 martie 2018, începând cu ora 19:00, ce pune la încercare abilitățile de codare ale participanților.

Pentru competiție, Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare (Liga AC) de la UPT pune și anul acesta la dispoziție Hub-ul Ligii AC, de unde se poate lucra.

Concursul Hash Code organizat de Google se desfășoară în echipe de 2,3 sau 4 membri. Competiția are două etape: Calificare Online și Runda finală. În prima etapă, participanții pot lucra de unde doresc, folosind un limbajul de programare stabilit în echipă. Totuși Liga AC pune la dispoziție un Hub, un spațiu în clădirea INCUBOXX, de unde participanții pot lucra și au ocazia să interacționeze cu alți participanți locali. 42 de studenți din Timișoara s-au înscris la Hub-ul Ligii AC.

La cea de-a 2-a etapă vor participa doar echipele ce obțin punctajele cele mai mari. Ele sunt invitate la Google Dublin, în data de 24 aprilie, pentru a participa în Runda finală.

Mai multe informații despre proiect se găsesc pe site-ul https://hashcode.withgoogle.com/index.html sau pe pagina evenimentului de Facebook http://bit.ly/HashCodeLigaAC-Hub201.

Comentarii

comentarii