Acasă Administraţie Studiu de fezabilitate pentru reabilitarea fațadei, acoperișului și tâmplăriei Liceului Pedagogic „Carmen...

Studiu de fezabilitate pentru reabilitarea fațadei, acoperișului și tâmplăriei Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara. Investiție de peste 1,2 milioane de lei

DISTRIBUIȚI

În ședința Consiliului Local Timișoara din 26 ianuarie, a fost aprobat studiul de fezabilitate (SF) pentru reabilitarea fațadei, acoperișului și tâmplăriei clădirii Liceului Pedagogic „Carmen Sylva” Timișoara. Conform acestuia, au fost propuse două variante: una de 6,7 milioane de lei (1,2 milioane de euro), alta de 8,5 milioane de lei (1,7 milioane de euro). Prima, cea mai ieftină, este și cea recomandată de proiectant.

Contractul a fost semnat pe 31 martie cu SC Professional Acquisitions Consulting Company SRL, având ca obiect realizarea documentației pentru „Expertizare + DALI + PT Reabilitare fațade, acoperiș și tâmplărie la Liceul Pedagogic CARMEN SYLVA – situat în Timișoara, b-dul C D Loga, nr. 45”. Astfel, intervențiile de acum vor viza strict cele trei componente, iar, odată cu acestea va putea fi obținut și avizul ISU.

Conform raportului de specialitate alăturat proiectului de hotărâre, nerealizarea lucrărilor de intervenție va avea ca efect imediat deteriorarea iremediabilă a clădirii, atât în exterior, cât și în interior. În plus, clădirea se prezintă în condiții corespunzătoarea din punct de vedere al siguranței seismice, astfel că nu se impune consolidarea structurii sau fundației. Intervențiile vor presupune doar înlocuirea elementelor deteriorate. Reabilitarea termică, pentru că este vorba despre o clădire monument, se va putea realiza doar pe interior.

Concret, la clădirea liceului se vor avea în vedere doar repararea sau înlocuirea elementelor de fațadă deteriorate și care prezintă pericol de desprindere, demontarea și, după efectuarea lucrărilor, remontarea instalațiilor și echipamentelor, repararea trotuarelor perimetrale, refacerea pantei pardoselii la terasele neacoperite, reparații acolo unde este cazul, lucrări necesare avizului ISU, repararea fisurilor din ziduri, tratarea împotriva igrasiei și infiltrațiilor de apă, restaurarea finisajelor degradate și reabilitarea termică la interior.

În timpul reabilitării vor fi și impuse anumite standarde: păstrarea caracterului arhitectural, termoizolare doar pe interior, readucerea la forma inițială a placărilor de cărămidă care vor suferi modificări, restaurarea tâmplăriei duble, folosirea tencuielii pe bază de ciment, folosirea faianței în băi, realizarea acoperișului în sistem de șarpantă cu structură din lemn, acoperit cu țiglă ceramică, și intervenții locale acolo unde au există lipsuri și infiltrații de apă.

Comentarii

comentarii