Acasă National Studiu: Renunțarea la fumat te face mai fericit

Studiu: Renunțarea la fumat te face mai fericit

DISTRIBUIȚI

fumatRenunțarea la fumat are efect benefic asupra moralului, chiar mai accentuat decât medicamentele antidepresive, conform unui studiu publicat în ultimul număr al revistei British Medical Journal (BMJ), transmite AFP. 

O echipă de oameni de știință din Marea Britanie a analizat 26 de studii în acest domeniu și a ajuns la concluzia că efectele psihologice ale renunțării la fumat pot fi “echivalente sau chiar mai bune” decât efectele unui tratament împotriva anxietății cu medicamente antidepresive.

Fumătorii care au participat la aceste studii aveau un “un grad moderat de dependență”, o medie de vârstă de 44 de ani și fumau între 10 și 40 de țigări pe zi. Eșantionul era format în proporție de 48% din bărbați.

Subiecții au fost intervievați înainte de tentativa de a se lăsa de fumat și apoi din nou, la un interval cuprins între 6 săptămâni și 6 luni de la această tentativă.

Cei care au reușit să se lase de fumat erau mai puțin deprimați, mai puțin anxioși și stresați și aveau o perspectivă mai bună asupra vieții decât cei care nu au reușit să se lase.

Ameliorarea stării de sănătate psihică a fost evidentă chiar și în cazul subiecților care aveau probleme de anxietate și legate de stres, imediat după ce au renunțat la fumat.

Intervievată de AFP, coordonatoarea acestui studiu, Genma Taylor de la Universitatea din Birmingham, a declarat că speră ca aceste concluzii să contribuie la prăbușirea mitului fals că fumatul ar avea virtuți antistres, relaxante.

“Dacă îi comparăm pe fumători cu nefumătorii, în ceea ce privește starea psihică, observăm o mai bună sănătate mentală la nefumători”, a precizat ea.

Conform cifrelor furnizate în luna iulie a anului trecut de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), fumatul ucide în fiecare an aproape 6 milioane de oameni, iar numărul victimelor anuale ale tutunului ar putea ajunge la 8 milioane până în 2030.

Comentarii

comentarii