Acasă Cultura Succes timişorean la Torino

Succes timişorean la Torino

DISTRIBUIȚI

Cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de orgă din Torino a avut loc la sfârşitul lunii octombrie. Cel mai important festival din partea de nord a Italiei, organizat de profesorul şi organistul Massimo Nosetti, de la Conservatorul din Cuneo, unul dintre cei mai cunoscuţi organişti din Torino, l-a avut ca invitat pe prof. univ. dr. Felician Roşca, de la Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara. Organistul timişorean a susţinut un concert care s-a bucurat de aprecierea publicului prezent şi a specialiştilor, reprezentând o excelentă promovare a culturii româneşti în Italia. Din programul oferit de Felician Roşca publicului italian au făcut parte lucrări ale unor compozitori transilvăneni, două corale de J. Brahms şi o scurtă piesă de J. S. Bach. „Am interpretat muzică veche transilvăneană din secolul XVII şi chiar mai veche. Concertul s-a deschis cu o lucrare de Enescu, iar în partea a doua au fost lucrări din repertoriul universal. Am cântat atât eu, cât şi o studentă de-a mea din Timişoara, Minodora Luca. Eu am obiceiul de a-mi invita studenţii în concertele pe care le susţin, tocmai pentru a-i promova”, a declarat Felician Roşca. Invitaţia primită de organistul timişorean la festivalul din Italia a venit în urma unui concert susţinut de stundeţii timişoreni şi a vizitelor efectuale de Massimo Nosetti la Festivalul muzicii de orgă de la Timişoara (Timorgelfest), ocazie în care profesorul italian a fost impresionat de calitatea şi profesionismul organiştilor români.
 

Comentarii

comentarii