”Zeus” nu se liniștește. Histrionic, narcisist, agresiv, debordant, coleric, în plină efuziune verbală, chiar și acum, după ce nu mai este ”zeus” (oricum, era doar în mintea lui, în imaginația lui), el nu se oprește din ritm. Credea că-i va fi tipărit chipul pe vreun timbru poștal, credea că va fi pe vreun soclu, ca statuie, credea că este invincibil. Ghinion! A pierdut, chiar rușinos, competiția în care a rămas, în ciuda grupului pe care credea că-l reprezintă. Caraghios, limitat, nu se mai oprește. Face calcule, socoteli, ce nu-i mai iasă. Lansează sondaje penibile pe FB în speranța deșartă că poate cineva, cumva, i le va socoti. Nu, din păcate pentru ”zeus” nu mai există cale de întoarcere. Cu cât mai mult se adâncește în penibil, cu atât pierde. Ce pierde? Chiar și bruma aceea de simpatie pe care o mai avea în rândul unor umili servitori, așa cum se întâmplă în orice epocă ”ciupită” de dictatura de orice fel (ca intensitate, perioadă de existență) este pe cale de dispariție. El îndeamnă la ”lupta cea mare”: ”dați like-uri, avem doar 150, dar la 500 le voi publica”. Disperarea trece dincolo de limitele comicului. Doar că dacă ești o persoană cu simțul ridicolului nu știi dacă să râzi sau să plângi? Temele promovate sunt din sănătate, cultură, administrație, transport, și ”Doamne, ne ferește”, adică din tot ceea ce este în mișcare pe lumea asta, și din care, fără opinia lui, a lui ”zeus”, toate ar sta în loc. Ar încremeni, precum Sodoma și Gomora, pedepsite pentru abaterile de la firesc. Doar că această comparație riscă a fi penibilă, dar am încercat să intru puțin, puțin, în lumea lui, a celui care le știe pe toate, le aprobă, le ”permite să fie”.
Marea lui problemă este că nu și-a închis temele cu orașul. Avea planuri, prieteni de mulțumit, colaboratori, rude, alți apropiați, combinații meschine, uneori, de n luate câte k (pentru cine știe matematică), mintea lui era în slujba temelor de făcut. Nu a ieșit bine pentru el. Disperarea lui s-a transformat în ură față de cunoscuți, necunoscuți, nu înțelege de ce nu este admirat, adulat, urmărit (pe FB), de nu face nimeni manifestații publice de susținere pe la vreun pod, pe la vreo terasă?
Podurile orașului erau și sunt la locul lor. Nu sunt construite noi, nici reconstruite, sunt reparate, în graficul de normalitate, dar și acelea, fără cadrul legal aferent. Oamenii își rup picioarele pe trotuarele ciobite de neglijență, în ani de zile nu s-a găsit un strop de buget pentru ele, nu mai avem copacii minunați ai orașului, căci ”tătucul” i-a tăiat fără milă. Bine că s-a oprit la timp ”hemoragia urii”.
Domnule ”Zeus”, te rugăm, liniștește-te! Spre binele tău, al nostru, al lor, al tuturor. Se poate?
