Acasă Actualitate Sunt bune sau nu repartitoarele de încălzire pentru timişoreni?

Sunt bune sau nu repartitoarele de încălzire pentru timişoreni?

338
DISTRIBUIȚI

În acest moment, blocurile de locatari-proprietari din Timişoara sunt împărţite în două – cu repartitoare de încălzire şi fără repartitoare de încălzire. S-a ajuns la această situaţie din cauza legislaţiei ambigue şi chiar proaste, făcută pe genunchi de unii parlamentari. Efectele au fost dezastruoase pentru unele asociaţii de proprietari. S-a ajuns ca unii blocatari să plătească sume fabuloase din cauza acestor repartitoare, care, de fapt, nu măsoară cu exactitate consumul. Totuşi, au şi un avantaj – oamenii nu mai trebuie să plătească energia termică tot timpul anului, ci numai în perioada sezonului rece şi se poate controla consumul, după cum doreşte blocatarul. În aceste situaţii, mai apare o problemă foarte complicată – cine plăteşte căldura de pe celelalte spaţii din bloc, acolo unde nu sunt repartitoare, dar în unele apartamente sunt?

Suprafaţa echivalentă termic plus 30%

“În acele condominii în care sunt montate repartitoare de costuri, cantitatea de energie termică aferentă consumului propriu pentru încălzirea spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, în care nu sunt montate repartitoare de costuri, este proporţională cu suprafaţa echivalentă termic a corpurilor de încălzire existente în aceste spaţii, majorată cu 30%”, susţine Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara. Conform Ordinului nr. 483 din 2008, al ANRSCE, cantitatea aferentă fiecărui consumator este proporţională cu suprafaţa utilă a spaţiului cu destinaţie de locuinţă. Acest lucru este valabil în cazul în care cantităţile de energie termică pentru încălzire se facturează individual şi nu sunt montate repartitoare de costuri, nu sunt deconectări de la instalaţia interioară de distribuţie a energiei termice şi, în condominiu, nu există operatori economici care să îşi desfăşoare activitatea în condomniu. Trebuie să amintim că, în cazul în care nu sunt montate repartitoare de costuri, sunt deconectări de la instalaţia interioară de distribuţie a energiei termice sau sunt operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în condominiu, cantitatea de energie termică pentru încălzire consumată în spaţiile comune se calculează proporţional cu raportul dintre suprafaţa echivalentă termic a corpurilor de încălzire montate în spaţiile comune luată împreună cu cea a conductelor reţelei interioare de distribuţie şi încălzire ce traversează spaţiile comune şi suprafaţa echivalentă termic totală din condominiu. Suprafata echivalentă termic totală însumează suprafaţa echivalentă termic a tuturor corpurilor de încălzire racordate la instalaţia interioară de distribuţie a energiei termice şi cea a tuturor conductelor reţelei interioare de distribuţie şi încălzire

Colterm va începe verificarea la rece a instalaţiilor

Timişorenii nu mai au timp pentru deconectări, fiindcă deja sezonul rece s-a declanşat şi, din această lună, Colterm va începe verificarea la rece a instalaţiilor de încălzire. Situaţia se complică şi mai mult, când un blocatar doreşte să se deconecteze în totalite de la reţea centrală pentru a înlocui sistemul de încălzire central cu un alt sistem individual (ex. termocentrală proprie). Atunci, modificarea sistemului de încălzire se va face numai cu autorizaţie de construire şi se va ţine cont de modul de evacuare individuală a gazelor de ardere, pentru a se menţine condiţiile de mediu din imediata vecinătate şi a se evita pouarea cu noxe. De asemenea, furnizorul are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale de emitere a avizului de deconectare. În cazul în care deconectarea se va face fără respectarea normelor şi a legii, furnizorul are dreptul să aplice penalizări la factură, reprezentând cheltuieli suplimentare de exploatare datorate deconectării. Şi încă un aspect: debrannşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi apă caldă de consum ale unui bloatar se va face numai dacă blocul nu se află în zona unitară de încălzire pentru care primăria a stabilit că încălzirea se realizează exclusiv de tip centralizat.
 

Comentarii

comentarii