Acasă Politica Supercapcana măștilor

Supercapcana măștilor

1484
DISTRIBUIȚI

Poziția lui Ludovic Orban este disputată în forță. Este un adevărat concurs. Între procurori și Parlament. Oare cine va ajunge mai întâi la linia de sosire? Premierul este prins ca într-o menghină în capcana măștilor de protecție. Și nu mai scapă.

Dromaderul s-a transformat în cămilă. Ministrul Sănătății spune că până una alta pandemia are două cocoașe. Și că ne-am cocoțat pe cocoașa numărul doi. Metafora cu faimosul „platou” a fost abandonată. Ca și schema în „V”, la fel de utilizată până de curând. Numărul îmbolnăvirilor este din nou alarmant de mare. Ca de altfel și cel al deceselor. Așa că se renunță la următoarea rundă de relaxare. Ba chiar suntem informați prin mai multe baloane de încercare că unele restricții se vor înăspri. Cu certitudine vom mai purta mască. Dar se întâmplă ceva foarte ciudat. Deși Guvernul pompează bani grei în presă, încercând astfel să o cumpere, sub aparența unei publicități masive vizând sănătatea publică, nimeni nu mai suflă o vorbă despre felul în care trebuie purtată masca. Și mai ales despre pericolul la care un cetățean se expune dacă o utilizează necorespunzător. Oare de ce?

Am făcut cu ai multă vreme în urmă un calcul de bun simț. Am înmulțit numărul de cetățeni cu cel al măștilor care trebuie schimbate la trei ore în spațiile publice închise. Și am făcut o prognoză a celor care, în mod inevitabil, își petrec un anumit timp dintr-o zi în asemeea spații publice închise. A rezultat o cifră astronomică de măști, care ar trebui folosite într-o lună de către populația României. Și m-am întrebat atunci cum va reuși Guvernul Orban, care luase startul cu o întârziere de câteva luni, să facă în așa fel încât populației să-i poată fi puse la dispoziție în perioada necesară miliarde de măști. Ca să nu mai vorbim de costuri. Costuri imposibil de suportat pentru o bună parte a populației, care și așa trăiește la limita subzistenței. Dar acum am înțeles ce se întâmplă. Și de ce nu li se explică cetățenilor de câte ori și în ce condiții trebuie schimbată masca într-o zi. În esență, noi nu primim asemenea explicații din simplul motiv că nu există suficiente măști. Și nu există suficiente măști, pentru că se fură la greu. Dincolo de incompetență.

În funcție de împrejurări, o mască trebuie schimbată în mai puțin de trei ore. Dacă e mai cald sau mai umed, chiar și la o oră. În niciun caz o mască nu mai este utilă dacă este purtată în exces. Dimpotrivă. Ea devine periculoasă. Dar asta nu mai explică nimeni. Nici de la nivel guvernamental, nici din zona specialiștilor în sănătate, trimiși pe post de săgeți în platourile televiziunilor.

Iar în teren situația este pe scurt următoarea. Categoria cea mai vulnerabilă, cea  a bătrânilor, cu rare excepții, utilizează masca în mod perpetuu. Până când elasticul se rupe. Și chiar și după, dacă este înnodat o dată sau de mai multe ori. În spații închise, masca este purtată chiar și plină de salivă și de transpirație și este suficient să-i privim cu atenție pe cetățeni direct în mască pentru a observa cum, de la o zi la alta, aceasta are tot mai multe pete. În spații deschise, atunci când nu este uitată în continuare pe figură, masca este mototolită și pusă în buzunar. Lângă bani. Sau lângă telefon. Sau lângă cheile de la casă. Când scoți cheia, cade masca pe jos. Te apleci, o ridici, o scuturi și o pui la loc. Și faci această operațiune zilnic, de cel puțin câteva ori. Dar nu toată lumea poartă masca în buzunar. Unii o folosesc pe post de babețică. O țin pe gât. Fix acolo unde se adună o mare cantitate de transpirație. Pe care masca o absoarbe. Și odată ajuns într-un spațiu închis, babețica se transformă din nou în mască. Și așa mai departe. Pot să vă ofer nenumărate alte exemple de purtare inadecvată a măștii. Grav este că nimeni nu mai insistă de la nivel oficial asupra acestui aspect.

Dacă toți cetățenii României ar fi luminați, printr-o campanie inteligentă și susținută, având drept țintă modul adecvat în care trebuie utilizate măștile, atunci Guvernul s-ar confrunta cu o situație fără ieșire. Nu ar mai avea destule măști. Oare de ce?

Am precizat la începutul acestui demers jurnalistic faptul că s-a furat la greu la capitolul măști. Și în general la capitolul materialelor sanitare, care, în condițiile stării de urgență și a stării de alertă, au putut fi achiziționate aproape fără niciun control. În absența obișnuitelor proceduri de licitație. Regula între hoții profesioniști este că e mai eficent să furi din zone în care aparent înșelăciunea este insignifiantă. O mască costă puțin. Infinit mai puțin decât, să spunem, o izoletă. În schimb, numărul măștilor este atât de mare încâ o aproape invizibilă furăciune pe unitatea de mască multplicată în zeci și sute de milioane de bucăți aduce drept rezultat o hoție babană. Mai mult decâ babană. Colosală. Și uite așa, Guvernul Orban s-a aruncat vesel în cacana măștilor de protecție.

Au ieșit la iveală numai până în prezent mai multe uriașe escrocherii cu măștile de protecție, dar și cu alte materiale de protecție, puse la cale și finalizate în mare viteză în numai câteva luni. Este de pildă de actualitate scandalul Romarm. Ludovic Orban a decis ca Romarm să achiziționeze o aparatură performantă, care, într-un termen record, să poată funcționa astfel încât să producă minimum opt mii de măști pe oră. Zis și făcut. A apărut ca din senin o firmă, care s-a oferit să aducă din import și să instaleze respectiva aparatură. Orban a fost atât de încântat, încât a vizitat Romarm, felicitând conducerea pentru operativitate. S-a întâmplat de mult. Dar fapt este că nici până azi Romarm nu a livrat pe piață măcar o mască de protecție. Din milioanele care trebuiau produse. Romarm invocă faptul că instalația nu a funcționat. Lipsindu-i nu știu ce. Apoi instalația a funcționat. Dar în continuare nimeni nu a văzut nicio mască. Pentru că – puteți să vă cruciți sau nu – nici până azi măștile nu au fost omologate. Și nici nu pot să fie omologate. Întrucât nu respectă condițiile necesare. Și, colac peste pupăză, instalația nu poate produce în ritmul de opt mii de măști pe oră. Ci de patru ori mai puțin. Dar ce mai contează? Banii s-au dat. Un milion de euro cu TVA cu tot. Nu chiar toți. Doar 70%. 30% vor fi plătiți de români după omologare. Și, fiindcă suntem faimoși pentru eleganța noastră, am schimbat din mers și clauzele contractuale. Desigur, în favoarea fericitului proprietar al firmei responsabile de această frumoasă investiție.

După cum știe deja o țară întreagă, a bubuit și un alt scandal legat de o firmă de coteț, care a făcut un alt import semnificativ de măști de protecție. La un preț disproporționat de mare față de prețul pieței. Iar măștile au fost achiziționate în mare viteză de Guvernul României. Până una alta, s-a aflat că proprietarul firmei este o țărancă în vârstă, care habar nu are cum a ajuns acționară și cum a ajuns să facă impresionantul import de măști.

Tot la Parchet au ajuns și probele din faimosul dosar Unifarm. Un dosar cu legături deja stabilite, care au condus nemijlocit în biroul de lucru al premierului Ludovic Orban. Și în telefonul său, de unde de altfel au și scăpat o serie de mesaje incriminatoare pe care au pus mâna procurorii.

Dar mă opresc aici cu exemplele. În viitor, am certitudinea că vom afla despre multe și multe alte cazuri de acest fel, toate având legătură directă cu măștile de protecție și cu decizia Guvernului de a nu sufla vreo vorbă despre modul în care ele trebuie purtate și lepădate. Fapt e că, sub presiunea opiniei publice, procurorii nu au încotro și fac cercetări avansate. Și, tot sub presiunea opiniei publice, nici Parlamentul nu mai are încotro. Și înainte de a face o moțiune de cenzură, îl ia la întrebări la premierul Orban. Nu știu cine ajunge mai repede la linia de sosire. Procurorii sau parlamentarii? În schimb, știu că acolo va aștepta Klaus Iohannis. Pentru a-i da la rândul său lui Orban cartonașul roșu.

Comentarii

comentarii