Acasă Sănătate Suspiciuni de cheltuire a banilor publici la Agenţia Naţională de Transplant şi...

Suspiciuni de cheltuire a banilor publici la Agenţia Naţională de Transplant şi la patru spitale, printre care și cel din Reșița

DISTRIBUIȚI

spital ResitaMinistrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, miercuri, că raportul Corpului de control al MS arată că sunt nereguli la Agenţia Naţională de Transplant şi la patru spitale, existând şi suspiciuni legate de cheltuirea banilor publici, astfel că vor fi făcute sesizări privind posibile fapte penale, pentru fals şi uz de fals, precum şi sesizări la Agenţia Naţională de Integritate, pentru conflict de interese şi incompatibilitate.
Unităţile medicale unde au fost găsite nereguli de către inspectorii Corpului de control al MS sunt din Brăila, Alba Iulia, Ploieşti şi Reşiţa, fiind vorba despre spitalele judeţene, scrie news.ro.
Ministrul a precizat că în urma controlului la Agenţia Naţională de Transplant au fost descoperite probleme privind derularea unui proiect european pentru donarea şi transplantul de organe.
“Pentru derularea acestui proiect au fost încheiate convenţii civile de prestări servicii între Agenţia Naţională de Transplant, reprezentată de domnul doctor Dan Adrian Luscalov, în calitate de director executiv, şi prestator domnul doctor Luscalov Dan Adrian”, a spus Voiculescu.
De asemenea, au fost încheiate contracte de prestări servicii între Dan Adrian Luscalov, în calitate de director executiv al ANT şi doctorul Andei Nica, în calitate de director adjunct al ANT.
Ministrul a precizat că a decis sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate, care să verifice dacă există un posibil conflict de interese şi o eventuală incompatibilitate la semnarea convenţiilor civile.
Vlad Voiculescu a mai spus că există suspiciuni legate de moul în care au fost cheltuiţi bani publici. El a dat ca exemplu cazul achiziţiei unui studiu de fezabilitate pentru care referatul de necesitate a fost semnat de şoferul instituţiei, care era angajat cu jumătate de normă la Departamentul Achiziţii. În faţa Corpului de Control, acesta a declarat în scris că nu ştie ce a semnat.
“Vor fi sesizate organele penale pentru posibile fapte penale, fals şi uz de fals”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Comentarii

comentarii