Acasă Administraţie Sute de dascăli din Timiş intră în focurile examenelor

Sute de dascăli din Timiş intră în focurile examenelor

DISTRIBUIȚI

titularizare

Nici bine nu s-au terminat examenele elevilor că urmează cele ale profesorilor. Dascălii trec în iulie prin două examene majore: definitivatul şi titularizarea.

Aproape 300 de cadre didactice din Timiş susţin luni, 14 iulie, examenul de definitivat. Examenul va dura patru ore, iar nota minimă de promovare este 8.

Examenul celor trei şanse…

Numărul mare de candidaţi faţă de alţi ani este justificat de conducerea Inspectoratului Şcolar Timiş prin faptul că MEC a permis ca la examen să se prezinte şi cadre didactice cu un an vechime în învăţământ şi nu cu minim doi, cum era până acum. Examenul scris va avea loc la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara. 23 de candidaţi au anunţat că renunţă la examen după ce iniţial s-au înscris la concurs. Unui alt candidat i-a fost refuzată prezenţa în examen după ce anul trecut a încercat să copieze la acelaşi examen.

„Proba scrisă va avea loc la Liceul Pedagogic. În total, sunt 296 de candidate, care îşi verifică cunoştiinţele la 42 de discipline. Rezultatele vor fi afişate pe 19 iulie”, a spus inspectorul şcolar general adjunct, Francisc Halasz.

Specializările învăţători şi educatori sunt cele mai căutate de candidaţii la titularizare. Dascălii au dreptul să se prezinte de trei ori la examen, iar dacă nu reuşesc să obţină o notă de trecere, nu vor putea lucra ca titulari, ci doar ca suplinitori.

Şi dascălii copiază…

În a doua parte a lui iulie, peste 1.100 de dascăli din Timiş vor susţine un alt examen vital pentru cariera lor. Este vorba despre titularizare. Examenul va avea loc pe 21 iulie, iar rezultatele vor fi afişate pe 25 iulie. Anul trecut, în Timiş, la titularizare, doi dascăli au fost eliminaţi din examen după ce au încercat să copieze. Unul dintre ei era Linda Elena Sima, soţia actualului inspector şcolar general adjunct de Timiş, Aurelian Sima.

Comentarii

comentarii