Acasă Actualitate Sute de familii au rămas fără căldură şi apă caldă la Arad

Sute de familii au rămas fără căldură şi apă caldă la Arad

DISTRIBUIȚI

Câteva sute de familii din municipiul Arad, dar şi mai multe instituţii publice, nu vor avea căldură şi apă caldă miercuri, după ce la o magistrală CET Hidrocarburi a fost descoperită, marţi, o avarie, scurgerea fiind izolată provizoriu, până la efectuarea reparaţiilor în ziua următoare.

Purtătorul de cuvânt al CET Hidrocarburi Arad, Marina Plaveţi, a declarat, pentru AGERPRES, că avaria la magistrala de agent termic a fost descoperită marţi dimineaţă, iar echipele de muncitori au intervenit pentru a izola scurgerea de apă în subteran. Conducta va fi însă reparată abia miercuri, când va fi întreruptă furnizarea apei calde şi a căldurii din sistemul centralizat, pe tot parcursul zilei.

“Lucrările sunt estimate să dureze zece ore, între 08,00 şi 18,00. Este vorba de magistrala II a reţelei de agent primar de pe bulevardul Dragalina. Abonaţii afectaţi sunt consumatorii arondaţi punctelor termice PT 19, PT Paroşeni, PT Teatru, PT 23 şi modulele din zona unitară Centru 2 – strada Eroul Necunoscut şi Calea Romanilor”, a declarat reprezentanta CET Hidrocarburi.

În zona afectată locuiesc câteva sute de familii, în blocuri cu zece etaje, palate istorice şi case. De asemenea, există şi mai multe instituţii publice, dar şi şcoli, însă în cazul celor din urmă vor fi afectaţi doar angajaţii prezenţi la serviciu, pentru că elevii sunt în vacanţă.

Comentarii

comentarii