Acasă Eveniment Tâlharii care au speriat vestul ţării au fost arestaţi

Tâlharii care au speriat vestul ţării au fost arestaţi

DISTRIBUIȚI

Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraș-Severin, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au identificat, reținut și arestat şase tineri din județul Hunedoara, bănuiți de săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie calificată și furt calificat.

Din cercetările efectuate, a reieșit că în perioada 29 iulie – 9 august a.c., şase tineri (cinci bărbați și o femeie), toți din județul Hunedoara, au comis pe raza județelor Arad, Hunedoara și Caraș-Severin două infracțiuni de tâlhărie calificată și trei infracțiuni de furt calificat, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 26.000 de lei. În data de 10 august, peste 40 de polițiști arădeni și hunedoreni împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad au efectuat la  Vulcan șase percheziții domiciliare la tinerii bănuiţi că au tâlhărit şi furat.

„În urma perchezițiilor au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor bunuri provenite din comiterea activității infracționale, un autoturism, telefoane mobile și sume de bani. În baza probatoriului administrat, cei şase tineri au fost reținuți pe bază de ordonanță de reținere, iar în 11 august, fiind prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a declarat inspector principal de poliţie, Lorena Radu.

Acţiunea a beneficiat de suportul tehnic al Serviciului de Operațiuni Speciale Arad, Biroului de Operațiuni Speciale Timișoara și Biroului de Operațiuni Speciale Alba Iulia.

Comentarii

comentarii