Acasă Eveniment Tânără de 18 ani, salvată de la viol, în ultimul moment de...

Tânără de 18 ani, salvată de la viol, în ultimul moment de trei trecători curajoşi, care i-au auzit plânsetele

2081
DISTRIBUIȚI

O tânără de 18 ani, care se întorcea acasă singură, mergând pe lângă calea ferată, a căzut pradă unui bărbat de 45 de ani, care a atacat-o într-o zonă mai retrasă şi a început să o dezbrace.

Fata a ţipat după ajutor, s-a zbătut şi a încercat să fugă, însă nu a reuşit şi a continuat să se lupte cu agresorul. Însă, când totul părea pierdut, trei orădeni care treceau prin zonă au auzit plânsetele fetei şi au alergat imediat să vadă ce se întâmplă.

Cei trei au observat imaginile cumplite şi, realizând imediat pericolul în care se află fata, au sărit asupra atacatorului, reuşind să-l dea la o parte de pe fată, iar acesta a fugit, văzând că nu are şanse.

Imediat au sunat la Poliţie şi au anunţat ce se întâmplase. Agresorul a fost prins în 10 minute de poliţişti, reţinut şi apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.

“Victima, o tânără în vârstă de 18 ani din Ciumeghiu, se deplasa pe terasamentul căii ferate, în proximitatea pasarelei care face trecerea dinspre strada Pescăruşului înspre strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Oradea, când a fost atacată de un bărbat de 45 de ani, care a încercat să o dezbrace şi să o violeze. Bărbatul a fost întrerupt de trei trecători, care au intervenit la strigătele de ajutor ale victimei, mergând să o ajute şi sunând totodată la Poliţie. Agresorul a fost prins de poliţişti după aproximativ 10 minute de la comiterea faptei, în imediata apropiere, pe strada Pescăruşului din Oradea”, informează autorităţile, conform antena3.ro.

Comentarii

comentarii