Acasă Eveniment Tânără de 29 de ani, găsită moartă într-o pădure, la marginea oraşului...

Tânără de 29 de ani, găsită moartă într-o pădure, la marginea oraşului Reşiţa

DISTRIBUIȚI

Cadavrul unei tinere a fost găsit la marginea oraşului Reşiţa, iar toate indiciile duc către ipoteza unei crime. Fata fusese dată dispărută în urmă cu patru zile.

“Parchetul de lângă Tribunalul Caraş-Severin a înregistrat dosarul penal nr. 259/P/2019, constând în aceea că se efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care a decedat numita S.A.C, în vârstă de 29 de ani, din Reşiţa, al cărei cadavru a fost găsit pe un drum forestier, la 3 km ieşire din Reşiţa, spre localitatea Secu. Cauza decesului urmează a fi stabilită cu ajutorul medicului legist din cadrul SJML Caraş-Severin. Organele de urmărire penală efectuează cercetări pentru lămurirea situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs decesul”, a declarat un reprezentant al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Comentarii

comentarii