Acasă alegeri locale 2012 Tarţa Grigori, candidatul PNL la Primăria Peciu Nou: “Continuăm ce am început,...

Tarţa Grigori, candidatul PNL la Primăria Peciu Nou: “Continuăm ce am început, cu seriozitate, experienţă şi cea mai bună echipă de consilieri locali”

DISTRIBUIȚI

Principalul favorit, conform sondajelor, pentru câştigarea Primăriei din Peciu Nou, liberalul Tarţa Grigori vrea să continue ce a început în urmă cu 16 ani, când a devenit pentru prima oară primar în comuna timişeană. Tarţa are 44 de ani, este căsătorit şi este de profesie economist. S-a născut şi a crescut la Peciu Nou. Timp de două mandate, între 1996 şi 2004, a fost edilul de la  Peciu Nou. În tot acest timp, a pus bazele modernizării comunei timişene. Cel mai important a fost Planul de Urbansim General, care includea proiecte de infrastructură, alimentare cu apă, alimentare cu gaze naturale, canalizare, alimentare cu energie electrică, drumuri, poduri, podeţe şi rigole pentru apa pluvială. Acum, Tarţa Grigori vrea să continue ce a început la Peciu Nou. Seriozitatea, experienţa, dar şi cea mai bună echipă de consilieri îl recomandă pentru fotoliul de primar.

Ce a făcut Tarţa în două mandate

Realizările lui Tarţa Grigori în două mandate ar putea umple pagini întregi. Fostul edil de Peciu Nou şi le aminteşte pe cele mai importante. „Am reuşit lotizarea de terenuri pentru locuri de case, totodată şi terenuri pentru tinerii în vârstă de până la 35 de ani, pentru toată comuna (Peciu Nou, Diniaş şi Sînmartinu Sîrbesc). De asemenea, proiectul la gaz a fost început şi finalizat pentru Peciu Nou. A fost inaugurat în 2001 şi funcţionează şi în prezent, fără probleme. La Peciu Nou s-a proiectat înlocuirea reţelei de apă potabilă şi modernizarea staţiei de pompare. Pentru Sînmartinu Sîrbesc am întocmit un proiect de înfiinţare a reţelei cu apă potabilă, iar pentru Diniaş, unde există reţea de apă, am întocmit un proiect pentru modernizarea acesteia”, spune Tarţa Grigori, candidatul PNL la Primăria Peciu Nou.

Infrastructura – prioritate de grad zero

Realizările lui Tarţa, la Peciu, au vizat aproape toate domeniile. În vremea lui s-a făcut studiu de fezabilitate şi s-a obţinut hotărârea de guvern pentru canalizare cu staţie de epurare a apei uzate menajere. Tot atunci s-a făcut şi un proiect pentru un cămin cultural nou. „Am avut finanţare pentru reţeaua de iluminat stradal, la standarde occidentale, de la Consiliul Judeţean Timiş. A fost începută construcţia sălii de sport din Peciu Nou, în 2003. Tot la Peciu, am branşat liceul şi grădinţia la gaz şi au fost achiziţionate centrale termice noi şi performante. Pentru liceu, am făcut cabine de informatică şi o reţea de calculatoare ultra-performante, la acea vreme. Am pietruit 6 kilometri de drumuri şi am pus în aplicare legile fondului funciar, pentru toate cele trei localităţi”, mai spune Tarţa Grigori. În perioada mandatului său s-a renovat primăria, s-a schimbat mobilierul şi a fost achiziţionată o reţea de calculatoare. În 1997, Tarţa înfiinţează serviciul de salubritate. În plan cultural, cu sprijinul lui Tarţa Grigori s-a organizat de 6 ori consecutiv sărbătoarea portului popular românesc.

Omul proiectelor şi al transparenţei decizionale

Dacă va ajunge pentru a treia oară primar la Peciu Nou, Tarţa Grigori are un plan doar pentru cartierul rezidenţial din localitate, aflat acum în stare deplorabilă. „Pentru cartierul rezidenţial voi face proiecte pentru infrastructură, alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, modernizarea drumurilor şi alimentare cu energie electrică”, spune viitorul primar de Peciu Nou. În noul mandat, Tarţa vrea să construiască o nouă clădire de şcoală, pentru ca orele să se ţină exclusiv de dimineaţă. După comasarea şcolilor în localitate, elevii au ajuns să înveţe în două schimburi. Alte proiecte pe care Tarţa promite să le realizeze dacă ajunge primar sunt: înfiinţarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare la Sînmartinu Sîrbesc, înlocuirea şi modernizarea reţelei de apă de la Diniaş, întabularea păşunilor, în vederea concesionării şi sprijin pentru înfiinţarea Asociaţiei Crescătorilor de Animale. Construcţia şi renovarea bisericilor va fi o altă prioritate a liberalului. La fel cum sunt şi alocarea de fonduri pentru activităţile cultural-sportive şi religioase, transparenţă în actul administrativ şi continuarea lucrărilor la staţia de pompare a apei de la Peciu, la reţeaua de canalizare şi staţia de epurare a apei. „Săptămânal, conform unui program stabilit, ne vom deplasa în satele aparţinătoare, pentru a asculta direct de la oameni problemele cu care se confruntă”, este o altă promisiune a liberalului Tarţa Grigori.

 

Comentarii

comentarii