Acasă Actualitate Țara hoților

Țara hoților

DISTRIBUIȚI

Motto

Eu, intre un hoț si un prost, prefer hoțul”, Ion Țiriac, comentând protestele naționale față de Ordonanța 13 din ianuarie 2017

Comuniștii ne-au furat tot trecutul, atât cât o mai fi fost și acela, după ce, vreme de secole, vecini binevoitori ne-au jefuit pământul și s-au străduit să ne facă să vorbim, să scriem, să ne rugăm în alte limbi decât limba română. Furați, bătuți, închiși, omorâți în tot ce am avut bun, am ajuns în prezent să fim o țară plină de hoți și mincinoși.

În satele distruse de colectivizare se fură, fără de nici o rușine, poamele din livezi, legumele din grădini, recolta de pe câmp, lemnul din păduri, florile din fața casei, bunurile din case.

În orașele distruse de Ceaușescu te fură-n cu tupeu și obrăznicie în tramvaie și autobuze, în trenuri și metrouri, pe stradă, îți fură bicicleta, mașina, te jefuiește, te violează, în casa scării de bloc, te omoară și îți dă foc în propria casă.

Peste tot în țară, procente consistente, adică de la zece la sută în sus, se duc la cei care, după ce ne iau taxele și impozitele tot mai mari, ar trebui să ne facă școli, spitale, drumuri, căi ferate, aeroporturi, case de cultură.

Poate mai dureros și simptomatic decât orice este modul în care doamna Prim ministru, marioneta domnului Prim deputat, ne fură din limba română. Începând cu banalul acord dintre subiect și predicat și terminând cu pocirea multor cuvinte.

Ca nicăieri pe fața pământului, cei care ne conduc în prezent au pornit o colosală campanie de protecție a hoților. Celor condamnați, închiși, li se dă drumul pentru că sunt prea înghesuiți în penitenciare. Ații sunt liberați pentru că au fost judecați de trei judecători și nu de cinci, ori viceversa, sau mai știu eu câți judecători ar trebui să fie ”trași la sorți”, pentru ca o condamnare să fie anulată.

Legi care să-i țină acasă dacă sunt condamnați, pe hoții care fură ”fără acte de violență”, adică cei care fură de la stat, sunt gata de promulgare.

Altele, care să nu-i condamne deloc, dacă fentează statul la dările legale, sunt finalizate.

Modul în care își tot cresc pensiile speciale cei care ne conduc și ne supraveghează, este tot o mare furăciune.

Și ca să nu mai fie atâtea discuții și interpretări, penalii și prietenii lor din fruntea României de azi vor da o mare amnistie și o abilă grațiere. Ipocriți la culme, vechi în ale propagandei mincinoase, ei zic că asta le cere poporul. L-au pus chiar și pe îmbogățitul numărul unu al țării, Ion Țiriac, cel care ”preferă hoții”, ”pentru că după hoți mai rămâne ceva”, să cuvânteze sfătos pe la tembeliziuni despre avantajele amnistiei și grațierii generale.

Eu, om din popor, spun că această parșivă lege, sau ordonanță ”de urgență”, cum i-or zice, o cer doar ei, adică hoții.

După 1989, Ion Iliescu, conducătorul partidului urmaș al Partidului Comunist Român, a grațiat, ajuns președintele României, criminalii din timpul Revoluției, în încercarea de a-și ascunde propria complicitate legată de aceste crime.

Acum, Liviu Dragnea, conducătorul aceluiași partid, redevenit partid stat, se autograțiază pe sine și pe cei asemenea lui, o gașcă de condamnați penal.

Comuniștii ne-au furat trecutul, urmașii comuniștilor vor să ne fure prezentul și viitorul.

Comentarii

comentarii