Acasă Actualitate Târg de Crăciun și spectacol caritabil: Fii mai bun, fii Moș Crăciun

Târg de Crăciun și spectacol caritabil: Fii mai bun, fii Moș Crăciun

DISTRIBUIȚI

Asociației FOA – Fusion of Arts organizează, sub genericul ”Fii mai bun, fii Moș Crăciun”, două evenimente: un târg de Crăciun și un spectacol caritabil, în cadrul unui proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Lugoj. Astfel, joi, 12 decembrie, începând cu ora 18, în incinta Școlii Gimnaziale ”Eftimie Murgu”, va avea loc Târgul de Crăciun, în cadrul căruia vor fi puse în vânzare decorațiuni și obiecte specifice sărbătorilor de iarnă realizate de membrii asociației de elevi de la toate școlile și liceele din oraș, de membrii organizațiilor non-profit și alți oameni talentați din urbe, iar sâmbătă, 14 decembrie, începând cu ora 17, pe scena Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu” din Lugoj, va avea loc spectacolul caritabil susținut de cursanții FOA, elevii lugojeni și alți parteneri ai campaniei. Intrarea la ambele evenimente este liberă, iar participanții vor avea posibilitatea să facă donații în urnele special amenajate. La fel ca în anii precedenți, fondurile colectate din donații și comercializarea produselor vor fi direcționate către ajutorarea unui băiețel de 5 ani, diagnosticat cu autism. „S-a născut în 2014 perfect sănătos, după spusele medicilor. A avut o dezvoltare armonioasă, a mers la 9 luni și până la un an și jumatate a fost un copil vesel. Apoi, fără semne vizibile de boală o început să piardă din achiziții, nu răspundea la nume, evita contactul vizual, refuza hrana, nopțile nu le dormea și încet, încet nu a mai scos niciun cuvânt. Am fost la medicul de familie și a spus să nu mă îngrijorez că e doar răsfățat, că e băiat, că este doar o etapă. Instinctul însă îmi spunea că se întâmplă ceva, dar parcă îmi era și teamă să am dreptate. Știu ca am pierdut timp prețios ascultând părerea majorității care îmi spunea că e totul bine. Doar că simptomele se agravau așa că am decis să consult un neurolog pentru liniștea mea. Diagnosticul a fost dur: autism. Avea doi ani și sase luni”, spune mama băiețelului.

Comentarii

comentarii