Acasă Actualitate Tătaru: suntem pe un platou, înspre stabilizare

Tătaru: suntem pe un platou, înspre stabilizare

619
DISTRIBUIȚI

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, afirmă că precauţiile trebuie păstrate şi după 15 mai, întrucât “chiar dacă va fi o perioadă de scădere a numărului de cazuri, va mai exista o transmitere în comunitate, mică, dar va exista, nu va dispărea deodată”. “A fost un moment pe care l-am gestionat bine împreună cu populaţia, rămâne să nu stricăm acum la urmă ce am realizat până acuma şi să ne gândim că ce facem acum va cântări foarte mult în ce se va întâmpla după această vară”, spune el.

“În acest moment, la nivelul ţării noastre suntem pe acea pantă ascendentă spre platou. După cum specifica astăzi şi Centrul European de Control al Bolilor, în Europa sunt 4 ţări care sunt spre stabilizare: Polonia, România, Anglia şi Suedia, Bulgaria care este încă într-un număr crescut de cazuri, celelalte state având o scădere a numărului de cazuri. Suntem de o săptămână pe un platou. Dacă la început a fost în dinţi de fierăstrău, acum suntem pe un platou înspre stabilizare, fără a avea un număr scăzut de cazuri, dar avem un număr constant”, a afirmat ministrul Sănătăţii, luni, la Tvr.

El a spus că într-o perioadă de o săptămână se poate face o evaluare, pentru a se vedea dacă numărul nu creşte şi este constant de la o zi la alta, după care ne putem aştepta, după o săptămână, la o scădere a numărului de cazuri.

“Rămân la acea indicaţie de precauţie pentru că la ultimele evaluări în teritoriu am putut vedea şi focarele care sunt în desfăşurare şi care sunt, multe dintre ele, majoritatea, în personalul medical, în personalul instituţionalizat şi în persoanele instituţionalizate. (…) Dacă noi reuşim să controlăm aceste focare, nemaiavând o transmitere în comunitate, transmiterea în comunitate putându-se realiza doar prin nerespectarea regulilor de 1, 2 şi 3 mai, atunci putem merge spre o scădere a numărului de cazuri noi”, a explicat Tătaru.

Dupa 15 mai se mizează şi pe bunul simţ al oamenilor, întrucât aceste două luni au lăsat o amprentă, dar vor fi şi controale.

“Noi trebuie să realizăm că în această perioadă, chiar dacă va fi o perioadă de scădere a numărului de cazuri, va mai exista o transmitere în comunitate, mică, dar va exista, nu va dispărea deodată.  (…) Nu va mai fi la amploarea la care am trăit-o, dar va urma o perioadă de câteva luni în care aceste transmiteri se vor face. Trebuie să înţelegem că este o primă etapă de relaxare după o perioadă lungă în care atât răbdarea, cât şi conştiinciozitatea noastră a fost pusă la încercare. A fost un moment prin care am trecut împreună, a fost un moment pe care l-am gestionat bine împreună cu populaţia, rămâne să nu stricăm acum ce am realizat până acum şi să ne gândim că ce facem acum va cântări foarte mult în ce se va întâmpla după această vară”, a spus Nelu Tătaru. Sursa: news.ro

Comentarii

comentarii