Acasă Actualitate Taxele și impozitele din Timișoara se vor indexa cu rata inflației. Dezbatere...

Taxele și impozitele din Timișoara se vor indexa cu rata inflației. Dezbatere publică

DISTRIBUIȚI

taxe-40821Potrivit unui proiect de hotărâre, Primăria Timișoara propune păstrarea taxele și impozitele locale pentru 2023 la același nivel ca anul acesta. Până să ajungă însă pe masa consilierilor locali, propunerea a fost postată pe site-ul instituției pentru consultări, iar joi, 22 decembrie, de la ora 13, va avea loc și o dezbatere publică.

„Principalele taxe locale pe care le colectează Primăria Timișoara sunt impozitele pe clădiri, terenuri și autovehicule. Proiectul pentru taxele locale prevede indexarea acestora în conformitate cu codul fiscal, respectiv cu inflația aferentă anului 2021 de 5,1%. Impozitele pe clădiri vor fi la același nivel.  În același timp, în proiect sunt incluse și toate scutirile acordate de la bugetul local, precum și  scutirile pentru persoane cu venituri mici, asociații care prestează servicii sociale, scutiri pentru persoanele care și-au reabilitat termic imobilul ș.a.”, transmit reprezentanții primăriei.

Pe de altă parte, tot aceștia amintesc că, la mijlocul anului 2022, guvernul a adoptat o ordonanță care prevede utilizarea grilei notariale pentru stabilirea nivelului taxelor pe proprietate. În urma dezbaterilor și pronunțării Curții Constituționale, implementarea acestor propuneri a fost amânată pentru anul 2025. Acest lucru „ar fi dus la măriri și de 3 până la 5 ori a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice”, mai notează reprezentanții primăriei.

Proiectul de hotărâre menționat poate fi consultat integral aici: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=C438F4505D6B891EC225891E00406DE6

În ceea ce privește dezbaterea publică, joi, 22 decembrie 2022, la ora 13:00. Propunerile, opiniile sau sugestiile pot fi trimise prin email, până joi, ora 12, la adresa camelia.crisan@primariatm.ro.

 

Comentarii

comentarii