Acasă Eveniment Taximetriştii din Timişoara – amendaţi de agenţii locali

Taximetriştii din Timişoara – amendaţi de agenţii locali

DISTRIBUIȚI

Săptămâna aceasta, poliţiştii din cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră au organizat o acţiune în colaborare cu Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, în vederea verificării respectării prevederilor Legii nr.38/2003 modificată privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în zona amplasamentului staţiilor de taxi prevăzute. În cadrul activităţii desfăşurate s-a urmărit respectarea normelor legale de taximetrie, precum şi  a celor de oprire, staţionare şi parcare a autovehiculelor, aplicându-se un număr de 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 12.000 de lei. Taximetrişti care nu aveau afişat ecusonul de identificare, dar şi cei care nu eliberau bonuri fiscale au fost cei care au luat cele mai multe amenzi. De amenzi nu au scăpat nici cei nu aveau aplicate colante cu privire la instrucţiunile de depunere a reclamaţiilor. De asemenea, inspectorii din cadrul Direcţiei Tehnice au ridicat şi un număr de 5 autorizaţii taxi. Astfel de controale vor avea loc şi în perioada următoare.

Comentarii

comentarii