Acasă Cultura Teatru Maghiar Timișoara: 65 de ani și 500 de premiere! „The show...

Teatru Maghiar Timișoara: 65 de ani și 500 de premiere! „The show mask go on”

DISTRIBUIȚI

În 15-16 iunie, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara aniversează 65 de ani de existență – 1953 a avut loc prima premieră a teatrului maghiar timișorean ca instituție profesionistă, cu finanțare  permanentă.

În 1957, Teatrul Maghiar a trecut de la statutul de „secție maghiară” la instituție  de sine stătătoare, iar în ultimele decenii Teatrul Maghiar „Csiky Gergey” s-a impus ca parte integrantă din mediul multicultural al regiunii.Aniversarea din 15-16 iunie va fi prilej ca foștii angajați ai teatrului să povestească despre spectacolele de succes din trecut, iar trupa actuală să își reafirme talentul și să mulțumească încă o dată spectatorilor, datorită cărora interesul pentru arta teatrală există în continuare.

Pentru a marca aniversarea, prietenii teatrului sunt invitați în 15 iunie, de la ora 17:00, la vernisajul expoziției „65 de ani momente memorabile”, care va reuni o serie de fotografii vechi și obiecte de recuzită și costume folosite în spectacole de la înființarea oficială a instituției. Recuziterii au scos din depozite o serie de articole de îmbrăcăminte purtate de actorii maghiari din Timișoara, păstrate ca mărturie a celor peste 500 de spectacole care au avut premiera în mai mult de jumătate de secol. În ziua următoare, 16 iunie, de la ora 11:00 va fi proiectat spectacolul de mare succes din 1998, „Lorenzaccio”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, scenografie Adriana Grand, textAlfred de Musset, care a marcat începutul unei lungi colaborări fructoase cu celebrul regizor Victor Ioan Frunză. Înregistrarea va avea supratitrare în limba română, iar intrarea e liberă în limita locurilor din sală.

Sâmbătă, 16 iunie, de la ora 19:00 în Sala Mare va fi prezentat spectacolul aniversar de gală „THE SHOW MASK GO ON”. Conform tradiției, vor fi acordate și titlurile de membri onorifici ai teatrului, celor care au urmărit și susținut activitatea teatrului cu devotament și dragoste. Spectacolul aniversar va readuce pe scenă fragmente din spectacolele: Lecți (2001, regia: Victor Ioan Frunză), Hamlet (2003, regia: Victor Ioan Frunză), Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali (2003, regia: Victor Ioan Frunză), Istvan Regele (2007, regia: Vas-Zoltán Iván), Ai lăv iuI (2009, regia: PuskásZoltán), Opera țărănească (2013, regia: SzikszaiRémusz), Opera cerșetorilor (2015, regia: KokanMladenović), Crăiasa zăpezii (2018, regia: Traian Savinescu). Scenariul este scris de Szász Enikő, căreia îi aparține conceptual și regia galei aniversare. Scenele din spectacolele vechi vor fi interpretate de toți actorii teatrului, iar traducerea în limba română va fi la cască.

„THE SHOW MASK GO ON” – este mesajul transmis de trupa Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, ajuns la „vârsta venerabilă” de 65 de ani, care păstrează nivelul ridicat al producțiilor, bucurându-se de aprecierea breslei și de susținerea publicului său fidel.

Comentarii

comentarii