Acasă Cultura Teatrul Maghiar Timișoara anulează Festivalul Euroregional de Teatru – TESZT 2020

Teatrul Maghiar Timișoara anulează Festivalul Euroregional de Teatru – TESZT 2020

DISTRIBUIȚI

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara anulează ediția din acest an a Festivalului Euroregional de Teatru – TESZT 2020, având în vedere riscurile existente pentru sănătatea participanților și a spectatorilor.

Următoarea ediție va avea loc în mai 2021.    

Organizarea unui eveniment internațional înseamnă multe deplasări, ședințe, relaționarea cu sponsori și parteneri, linii de finanțare clare, angrenarea întregii echipe a teatrului, promovare pentru un public cât mai numeros.

Desfășurarea festivalului, pe de altă parte, presupune spectacole în săli pline, transport de persoane și decor, ateliere de perfecționare, întâlniri organizate pentru public și artiști, etc.

O eventuală amânare a celei de-a treisprezecea ediții a festivalului pentru ultimele luni din 2020 ar îndepărta anumite riscuri, însă nu garantează succesul unui eveniment care implică efortul a zeci de oameni îndrăgostiți de teatru.

”Deși echipa TESZT susține continuitatea evenimentelor culturale, mai ales de teatru și mai ales în Timișoara, suntem într-o perioadă în care ar trebui să ne îndreptăm întreaga atenție spre sănătatea noastră și a celor dragi, susțin reprezentanții Teatrului Maghiar Timișoara.

La apelul deschis lansat în urmă cu patru luni s-au înscris spectacole foarte bune din Europa, majoritatea fiind invitate să participe la ediția 2021.

Mai multe informații despre selecția ediției care ar fi trebui să aibă loc în 24-30 mai 2020, precum și despre edițiile anterioare, puteți găsi pe www.teszt.ro.

Comentarii

comentarii