Acasă Cultura Tehnici de camuflaj, cu Robert Șerban – lansare, la Două Bufnițe Timișoara

Tehnici de camuflaj, cu Robert Șerban – lansare, la Două Bufnițe Timișoara

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 26 septembrie, de la ora 17.30, la Două Bufnițe din Piața Unirii din Timișoara, va avea loc lansarea de carte – Robert Șerban, Tehnici de camuflaj – Editura Tracus Arte 2018. Invitați, alături de autor vor fi prof. univ. Mircea Mihăieș și prof. univ. Cornel Ungureanu.

”Refuzându-şi efuziunile patetice, mizând pe o simplitate aproape ascetică, pendulând uneori între tandreţe şi ironie, Robert Şerban scrie mici „tablete de înţelepciune”, în care lirismul e bine disimulat în spatele notaţiei în aparenţă prozaice. Poemul porneşte de la micile experienţe de viaţă, de la anecdota domestică şi devine pe nesimţite fabulă existenţială, căpătând surprinzătoare virtuţi sapienţiale. Poetul e original pentru că nu caută originalitatea cu orice preţ, nu e nici mizerabilist, nici deprimist, e… Robert Şerban”, explică scriitorul Octavian Soviany.

Robert Şerban este scriitor şi jurnalist, absolvent al Facultăţii de Construcţii şi al Facultăţii de Arte şi Design, ambele din Timişoara,  unde  el trăieşte. Autor şi coautor a 18 cărţi de beletristică, majoritatea de poezie. E preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara şi realizatorul emisiunii de televiziune Piper pe limbă. Fiindcă meseria de jurnalist l-a învățat să asculte și pentru că are atenție distributivă, ca orice șofer practicant, Robert Șerban a prins din viteza cu care i-a crescut puștiul perlele rostite de el pe te miri unde și când. Le-a înșirat, ca să nu se piardă, le-a botezat tudorisme și nu s-a îndurat să le-nchidă în vreun seif, folder ori pușculiță, ci le-a rostogolit cu bucurie, pe-o mână cu ăla mic, până aici. Mai departe începe joaca lor cu cei care, precum Robert, iubesc copiii și cititul – se arată în caietul de prezentrare a prolificului autorului.

Comentarii

comentarii