Decernarea titlului de ”Cetățean de Onoare al Timișoarei” de către CL Timișoara a generat prea multe discuții, parte dintre ele, poate, chiar prea puțin cordiale. Au primit titlul acesta, la propunerea primarului Robu, trei profesori universitari (unul, post mortem) și un mare artist al Banatului, Tiberiu Ceia. Este vorba despre cel care a fost rectorul Institutului Politehnica ”Traian Vuia” ( până în 1989), prof. Ioan M. Anton, despre care ar fi trebuit spus, poate, că avut marea intuiție de a da liber studenților, la Revoluție, altfel, cine știe câți morți ar mai fi fost, în plus, în Timișoara cea aflată în fierbere, la momentul acela! Au mai primit titlul fostul rector al Universității de Medicină Timișoara, prof. univ. Iosif Ștefan Drăgulescu și doamna Coleta De Sabata, fost prorector al IPTVT, acum Universitatea Politehnică Timișoara. Oameni care au făcut pentru orașul lor, în felul lor, cândva, lucruri ce au fost apreciate a fi fost importante.
Tiberiu Ceia este, în acest context, omul real al Banatului, imaginea Banatului și a graiului autentic local. Din cele peste 200 de cântece autentice interpretate de el, peste 50 sunt culese din folclorul arhaic bănățean, el este iubit și recunoscut în zecile de posturi de radio și tv ce-l difuzează, dar și în Europa, în Australia, în America, acolo unde comunitățile de români iubesc muzica autentică de acasă. Realizează emisiunea ”Cântecul de acasă”, la TVR Timișoara, alături de Felicia Stoian. Tibi, emoționat, a fost însoțit la ședința festivă, de Ziua Timișoarei, 3 august, de draga lui soție, Anca, iar cu gândul au fost alături de el fiul, Cristian, nora și nepoțica July, care trăiesc în SUA.
De ce Tiberiu Ceia? Pentru că sufletul lui tânăr și inima sa caldă sunt parte din Banat, din Timișoara, sunt Banatul însuși! Cântul lui este parte din veselia noastră. Timișoara devine mai frumoasă cu oamenii ei …