Acasă Eveniment Țigări de contrabandă în valoare de 700.000 de lei, confiscate la Nădlac

Țigări de contrabandă în valoare de 700.000 de lei, confiscate la Nădlac

DISTRIBUIȚI

Pe 2 martie, în jurul orei 06.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au descoperit, ascunse într-un automarfar care intra în țară, 35.295 pachete de ţigări, în valoare de 705.900 de lei.

Șoferul TIR-ului, cetăţeanul sârb B.D., în vârstă de 28 de ani, nu avea declarată nicio încărcătură, dar polițiștii au găsit, într-un spaţiu special amenajat, pachetele de ţigări cu marcaje „DutyFree”, pentru care sârbul nu deţinea documente de provenienţă. Acesta a declarat că a preluat ansamblul rutier din Ungaria şi trebuia să îl conducă până pe teritoriul României, în schimbul sumei de 500 de euro.

„Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 705.900 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar mijlocul de transport a fost indisponibilizat la sediul instituţiei. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, transmit reprezentanții I.T.P.F. Oradea.

Comentarii

comentarii