Acasă Actualitate “Timişoara are nevoie de operaţie estetică!”

“Timişoara are nevoie de operaţie estetică!”

DISTRIBUIȚI

Elevii şi profesorii de la Generală 24 intră în campania “Nu te pune cu timişorenii!”
 Campania “Nu te pune cu timisorenii!” va da luni, 1 Iunie, o nouă lovitură gunoaielor din oraş. De la ora 11 campania iniţiată de Ziua de Vest şi alţi zeci de parteneri îşi schimbă imaginea într-una juvenilă şi pentru o zi va purta numele de “Nu te pune cu juniorii de la 24!”. Micuţii, echipaţi cu mănuşi chirurgicale vor încerca să-i convingă pe timişoreni, că oraşul are nevoie rapid de o operaţie estetică. Ei vor strânge gunoaiele aruncat pe jos în Piaţa Dacia.

Flutuaşi şi steguleţe pentru un oraş curat

Şcoala generală 24, prin contribuţia unui grup de dascăli, coordonaţi de profesoara Amalia Olaru, se va ataşa campaniei de conştientizare a timişorenilor. “Aproximativ 60 de elevi echipaţi cu mănuşi chirurgicale şi însoţiţi de părinţi şi profesori vor descinde în Piaţa Dacia şi vor culege toate gunoaiele aruncate pe jos.
Elevii vor împărţi fluturaşi şi steguleţe trecătorilor pe care au fost scrise gândurile lor despre cum ar trebui să arate un oraş curat”, spune profesoara Amalia Olaru.
De Ziua Copilului, la Şcoala Generală 24 vor avea loc şi alte evenimente cu tentă ecologică. Va fi organizată o expoziţie de fotografie cu tema “Nu te pune cu timişorenii!”, un concurs de eseuri intitulat “Sunt primar pentru o zi în oraşul meu!” şi o expoziţie de machete realizate de elevii din ciclul primar. Ziua Copilului se va încheia la Generală 24 cu sesiunea ştiinţifică de comunicări.
“Ştiinţă şi tehnologie pentru juniori”. La acest eveniment au trimis mai multe lucrări elevi din Spania, Italia şi întreaga Românie.

Comentarii

comentarii