Acasă Actualitate Timişoara – într-un top al destinaţiilor turistice din România, realizat de cititorii...

Timişoara – într-un top al destinaţiilor turistice din România, realizat de cititorii publicaţiei britanice The Guardian

DISTRIBUIȚI

timisoara destinatie turisticaCititorii publicaţiei britanice The Guardian sunt invitaţi, în fiecare săptămână, să-şi exprime opinia cu privire la o destinaţie turistică. O selecţie a celor mai interesante sfaturi în domeniu este publicată în ediţia de sâmbătă a publicaţiei. La sfârşitul lunii ianuarie, cititorii au avut ocazia să dea sfaturi cu privire la cele mai frumoase destinaţii turistice din România. „Satele săseşti din Transilvania sunt bine-cunoscute şi merită vizitate. Dar mai sunt multe locuri de vizitat în România, una dintre cele mai fascinante ţări din Europa”, scriu editorii The Guardian în introducerea materialului despre ţara noastră.

În topul The Guardian al destinaţiilor turistice din România se găseşte şi Timişoara. „Numită şi «Mica Vienă», Timişoara este locul de naştere al Revoluţiei din România. Are un inel de parcuri, un râu minunat, pieţe frumoase, o operă, un teatru în parc, un muzeu şi o senzaţională galerie de artă”, scrie publicaţia britanică.

Alte destinaţii turistice recomandate de cititorii din Marea Britanie sunt complexul arheologic Ulpia Traiana de la Sarmizegetusa, oraşul Sibiu, satele săseşti de pe Târnava Mare, cu bisericile fortificate, mănăstiri şi un „tangibil simţ al trecutului”, Târgul de Crăciun din Sibiu, care are loc în Piaţa Mare a oraşului, Sighişoara, Rezervaţia de urşi de la Zărneşti (Liberty Bear), satul Viscri, din judeţul Braşov, singura aşezare de acest tip din România care figurează pe lista patrimoniului UNESCO – publicaţia recomandând pensiunea deţinută de prinţul Charles al Marii Britanii -, localitatea Câmpu Cetăţii (în maghiară Vármező) din judeţul Mureş, staţiunea Valea Verde, de lângă Sighişoara, satul Cisnădioara din Sibiu.

Acestora li se adaugă clubul Contele Dracula din București, stațiunile de la Marea Neagră, precum şi Maramureşul, cu Sighetu Marmaţiei, Cimitirul vesel şi Închisoarea Sighet.

Cititorii publicaţiei The Guardian recomandă nu numai locuri de vizitat, ci şi locuri de cazare de care au fost impresionaţi, pentru care oferă şi tarife.

Comentarii

comentarii