Acasă Actualitate Timişoara Muzicală Academică – ediţia a XX-a

Timişoara Muzicală Academică – ediţia a XX-a

DISTRIBUIȚI

Înfiinţat în anul 1991, ca semn al afirmării tinerei generaţii de muzicieni şi în contextul mai larg al fenomenului artistic „Timişoara Muzicală” al Operei Naţionale şi Filarmonicii „Banatul”, Festivalul Timişoara Muzicală Academică de anul acesta, marchează o dublă aniversare. Ediţia cu numărul XX a Festivalului organizat de Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest, cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş este o dublă aniversare în viaţa academică muzicală a oraşului, anume 20 de ani de desfăşurare neîntreruptă a Festivalului Timişoara Muzicală Academică şi 20 de ani de la reînfiinţarea Facultăţii de Muzică din Timişoara. Dacă primele ediţii au pus accentul strict pe promovarea tinerelor talente, muzicieni care şi-au confirmat în timp valoarea, ediţiile precedente, cele din 2008 şi din 2009, au conferit o turnură nouă, pe scena Festivalului fiind reunite nume sonore ale vieţii muzicale naţionale şi internaţionale. Programul Festivalului Timişoara Muzicală Academică, desfăşurat anul acesta în perioada 23-30 aprilie, va oferi publicului timişorean un regal muzical-artistic, susţinut de studenţi, cadre didactice şi absolvenţi al Facultăţii de Muzică din Timişoara, precum şi de invitaţi din ţară şi străinătate. În cadrul acestui eveniment, pe data de 27 aprilie, va avea loc şi un moment aparte – o sesiune de comunicări ştiinţifice, cu tema „Orientări ale artei sec. XIX şi XX, din perspectiva secolului XXI”.

Comentarii

comentarii