.jpg)
….cu praf! Cu mult praf! Este o incredibilă intoxicaţie şi acumulare de particule otrăvitoare în spaţiul numit „aerul Timişoarei”. Dacă maşinile noastre sunt atât de albe încât par a fi ninse, ne putem imagina cât de „ninse” sunt căile noastre respiratorii, pielea, părul, hainele, totul. Trăim, fără tsunami, într-o lume ca după tsunami! Nepăsarea autorităţilor faţă de noi, fiinţe umane, cu drepturi la sănătate şi viaţă, este mai mult decât jignitoare. Nu se spală străzile, deşi sunt deja 18 grade în aer, nu se curăţă nimic! Avem legi locale, dar nimeni nu le respectă! Este obligatorie curăţarea trotuarelor din faţa caselor locuinţelor, firmelor. Cine mai ştie de această HCL? Îi şi văd pe reprezentanţii locali repetând, aidoma sărmanului tâmpiţel de pe YouTube: „Nu ştiu, nu ştiu…” Nimeni nu spală un centimetru pătrat din faţa unui bloc, dintr-o parcare publică sau privată. Aş vrea să strig: „Oameni buni, ne îmbolnăvim! Murim!”. Sărmanii japonezi, harnici ca nişte albine, ce nu ar da să aibă ţara pe care o avem noi, ferită de marile dezastre ale naturii, semne şi atenţionări ale lui Dumnezeu. Ce nu ar da japonezii să spele, dacă se poate, chiar cu propriile mâini, trotuare triste, numai să nu fi pierdut peste 10.000 de oameni, ce nu ar da să aibă şansa de a-şi valorifica fiecare petic de grădină şi pământ bun şi bogat, numai să nu aibă uragane, furtuni, tsunami, prăpăstii şi dezastre! Nu ne ştim bucura de marele dar pe care-l avem: clima, natura, aşezarea într-un relief favorabil. Răspundem prin ignoranţă şi suficienţă la tot ceea ce am primit. Nu merităm ce avem? Ceea ce este sigur: merităm gospodari mai buni în oraş, judeţ şi ţară. Merităm maşini care să spele de dimineaţă, din zori, oraşul nins de praful care ne sufocă, merităm administratori de blocuri şi case mai harnici, care să iasă la spălat trotuarele, măcar sâmbăta. Iar noi toţi să facem, fără sentimentul că am decădea din demnitatea noastră, să punem mâna pe orice, numai să facem curat. Trăim într-o nepăsare inconştientă, care ne va ucide, mai tare decât un tsunami. În plină campanie „Nu te pune cu timişorenii”, unii râdeau prosteşte şi fără umor. Sunteţi de acord că este mai jalnic ceea ce se petrece în oraş decât ironia lansată de campanie, ironie care avea să stimuleze demnitatea cetăţeanului care iubeşte curăţenia? Sau, poate, praful din ochi nu mai ajunge?
