Acasă Premiere Timișoara – primul oraș din Europa continentală cu străzile luminate electric

Timișoara – primul oraș din Europa continentală cu străzile luminate electric

1022
DISTRIBUIȚI

„Una din invenţiunile cele mai mari ale timpului prezent a ajuns a fi pusă în practică şi dată spre întrebuinţare omenirii din oraşul nostru.” Așa descria cotidianul de limbă română „Luminătorul” punerea în funcțiune a lămpilor electrice pe stăzile Timișoarei, în anul 1884. Tot din presa vremii se remarcă și entuziasmul locuitorilor impresionați de aspectul nocturn al orașului: „O lumină alb-gălbuie inundase instantaneu străzile din urbea de pe Bega şi colora clădirile elegant decorate cu arabescuri şi motive ale barocului târziu. Lumea rămăsese surprinsă de absenţa lampagiilor care, cu suliţa, aprindeau felinar după felinar. Dacă aveai răbdare suficientă, puteai vedea cum lumina se întindea în lungul străzilor, ca un val ce avea să spargă misterele nopţii.”
Au trecut mai bine de 125 de ani de la momentul apariției iluminatului public stradal cu lămpi electrice în Timișoara. Cea mai cunoscută premieră bănățeană și-a dobândit importanța prin raportatea la întreagul continent. Poate doar Anglia, patria revoluției industriale, a fost gazda mai multor premiere în secolul al XIX-lea. După răspândirea veștilor despre descoperirile din domeniul electricității, autoritățile locale timișorene nu au stat mult pe gânduri. Astfel, după ce mai bine de un secol iluminatul stradal s-a făcut cu seu și, mai apoi, cu gaz (o altă premieră bănățeană), în 15 decembrie 1882, primăria încheia un contract de concesionare cu Societatea Anglo-Austriacă „Bruch Electrical Companz Ltd.” pentru construirea unei uzine de producere a energiei electrice. Doi ani mai târziu, la 24 octombrie 1884, începeau testele, pentru ca pe 12 noiembrie să fie puse în funcțiune 731 de lămpi incandescente cu filament de cărbune, într-o rețea de 59 de km.
Dincolo de beneficiile noii tehnologii și de entuziasmul locuitorilor, trebuie menționate și victimele colaterale. Ca orice lucru nou, electricitatea a ucis metoda care i-a precedat, în cazul de față pe cea de iluminare a străzilor cu lămpi cu gaz. În urma deciziei primăriei, de întrerupere a contractelor pentru lămpile cu gaz, zeci de muncitori au fost nevoiți să-și caute de lucru în altă parte. Un preț care trebuia plătit pentru a dobândi acest statut de oraș deschizător de drumuri la nivel european.
Uzina electrică a trecut în proprietatea comunală în anul 1893, după ce a fost cumpărată de la societatea engleză cu 200.000 de florini. Ea a asigurat mult timp necesarul de energie pentru iluminatul stradal și a alimentat tramvaiele electrice. De-a lungul anilor, lungimea rețelei de lămpi a crescut treptat, alimentarea lor fiind întreruptă doar în timpul războaielor, din considerente strategice. În prezent, în Timișoara funcționează peste 15.000 de puncte de iluminat public stradal, multe dintre acestea cuprinse în sisteme automate de comandă. În 2009, la celebrarea a 125 de ani de la introducerea iluminatului public electric, Timișoara a intrat în Cartea Recordurilor, prin construirea celei mai mari lămpi din lume, în Piața 700. Tot atunci, Banca Națională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă din argint cu tema „Timişoara – primul oraş european iluminat electric”. În concluzie, nu vom greși cu nimic dacă vom spune pe un ton admirativ: Timișoara, un oraș iluminat, și la propriu și la figurat.

Comentarii

comentarii