Acasă Editorial Timișoara sau imaginea care crește

Timișoara sau imaginea care crește

DISTRIBUIȚI

Temele legate de imaginea Timișoarei sunt repetabile, ele au chiar o adâncă  rădăcină  în  patriotismul local, unul pe care nu va trebui să-l confundăm cu   rezultanta unei gândiri mici, înguste, ci este forma (valabilă în toată lumea aceasta)  devotamentului față de locul în care noi înșine  creștem.

Am găsit forme ale  patriotismului local în America, dar şi în Grecia, în Italia, și nimănui nu i-a fost rușine să-și afișeze  dragostea pentru locul său! Timișoara a fost victima unei neglijențe grave, mai ales în ultimii ani. Trăiam sentimentul valorii orașului nostru prin istoria noastră, prin monumentele pe care ni le admiră  trecătorii, prin valorile  recunoscute din tradiția  locală, prin faima dată de tot ceea ce  a fost Timișoara în conștiința europeană. În rest, era neglijată, ca o  pereche de pantofi murdari…

 

Ceea ce se petrece de  mai bine de două luni în Timișoara, ritmul de recuperare al  unei întârzieri  pe care nu ar fi trebuit să o avem, cel puțin ca imagine (materială, căci cea conceptuală este mai mult) este accelerat și ca  locuitori ai urbei, desigur,  asta ne face mai mândri.

La sfârșitul săptămânii s-a spălat, în premieră, clădirea Operei  din Timișoara, primul gest model  sau primul  exemplu de urmat de organizații, companii,  instituții ale statului.

Răul pe care porumbeii, mult iubiții porumbei (fie ei și ai păcii) îl fac marilor orașe din  Europa (la Viena s-au găsit soluții, la Florența, la fel) a fost mereu nerezolvat din cauza problemelor emoționale: se joacă în Piaţa Operei copiii, sau se fotografiază acolo turiștii, ca și cum doar asta ar conta. Porumbeii au lăsat pe clădirea Operei din Timișoara zeci de kilograme de  murdărie, pe care a spălat-o Aquatimul, dar asta nu s-a făcut până acum pentru că nimeni nu a cerut ferm! Primarul Robu face ceea ce așteptam de multă vreme de la un primar.

Mai întâi, redă Timișoarei imaginea materială de care ne era dor. Orașul, pentru a respira, ca și o casă, trebuie să aibă curățenie. Apoi, curățenia trebuie  păstrată. Ca să o păstezi, trebuie să faci mereu curat.

Primul pas pentru  redarea clădirilor orașului s-a făcut. Instituțiile spală. Noi, oamenii, ce facem?  Facem curat în fața caselor? Dar a blocurilor?  Avem simț civic pentru a-i taxa, cu zâmbetul pe buze, pe cei care care nu respectă curățenia?

Ne este jenă să facem observații? Nu mai este timp pentru asta, pentru că viața curge mult prea repede, este ca un râu năvalnic, iar obstacolele sunt pe măsură. Unele dintre ele ar putea fi chiar murdăriile pe care oamenii, în tembelismul lor, ar putea să le accepte, din neglijență, din ignoranță sau din lene. A venit vremea toamnei, iar cu ea, tema locului care ne crește.
Lia Lucia Epure
 

Comentarii

comentarii