Acasă Eveniment Timișenii conduc băuți și depășesc limitele de viteză. Polițiștii rutieri au dat...

Timișenii conduc băuți și depășesc limitele de viteză. Polițiștii rutieri au dat 300 de amenzi în weekend

DISTRIBUIȚI
politia rutiera b

Polițiștii rutieri au aplicat 300 de sancțiuni contravenționale șoferilor indisciplinați din județul Timiș, în weekendul 6 – 8 septembrie. În 52 de cazuri s-au reținut permisele de conducere ale celor care nu au respectat regulile de circulație, în 12 situații s-au constat infracțiuni comise de aceștia, iar nouă certificate de înmatriculare au fost retrase. În cele trei zile, poliţiştii rutieri i-au sancționat, în mod special,pe șoferii care conduceau autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi pe cei care nu au respectat normele legale referitoare la viteza de deplasare.

Dintre cele 300 de sancțiuni acordate, 118 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Cele 52 de suspendări de permise de conducere au fost impuse pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitelor legale de viteză și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

I.P.J. Timiș transmite că și în săptămâna, care tocmai a început, poliţiştii vor desfăşura acţiuni punctuale pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Reprezentanții inspectoratului au și evidențiat patru cazuri depistate în ultimele zile, când șoferii au condus sub influența băuturilor alcoolice. Toți cei patru conducători auto amintiți s-au ales cu dosare penale pe numele lor pentru infracțiunile săvârșite.

Pe 7 septembrie, la ora 06.58, polițiștii Secției 2 Timișoara au oprit pentru control, pe strada Aleea FC Ripensia, un autoturism, condus de un bărbat, de 28 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. Testarea cu aparatul etilotest a arătat că șoferul avea o alcoolemie de 0.61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

La data de 8 septembrie,un alt bărbat, din localitatea Deta, a fost oprit pentru control, pe raza localității Soca, și s-a observat că a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan. Bărbatului de 38 de ani i-a fost descoperită o alcoolemie de 1.12 mg/l alcool pur în aerul expirat, în urma controlului cu aparatul etilotest. În urma verificărilor, s-a stabilit că şoferul nici măcar nu posedă permis de conducere.

În data de 8 septembrie, pe strada Emmerich Bartzer din Jimbolia, polițiștii au oprit un autoturism, condus de un bărbat de 67 de ani. Aparatul etilotest a arătat că acesta avea o alcoolemie de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Tot pe 8 septembrie, la ora 03.17, un bărbat a fost oprit de polițiștii Secției 1 Timișoara pentru control, pe strada Ion Mihalache, în timp ce conducea după ce a băut. Cel în cauză, în vârstă de 47 de ani, avea o alcoolemie de 0.65 mg/l alcool pur în aerul expirat, după cum a arătat aparatul etilotest. Verificările efectuate în baza de date a arătat că nici acesta nu poseda permis de conducere.

Șoferilor, în special celor care conduc sub influența alcoolului, I.P.J. Timiș le transmite : „Polițiștii I.P.J Timiș trag un semnal de alarmă și reamintesc tuturor participanților la trafic că o principală cauză generatoare de accidente este conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Recomandăm tuturor cetățenilor să conștientizeze acest pericol la care se supun, deoarece VIAȚA ARE PRIORITATE!”

Comentarii

comentarii