Acasă Eveniment Timișenii sunt constanți. Tot în jur de 100 de persoane prinse fără...

Timișenii sunt constanți. Tot în jur de 100 de persoane prinse fără mască, și marți

DISTRIBUIȚI

Polițiștii din Timiș au continuat și marți, 12 octombrie, să verifice societățile comerciale și mijloacele de transport din județ pentru a depista încălcări ale prevederilor privind prevenirea răspândirii COVID-19. Și de această dată, au fost depistate peste 100 de persoane care nu purtau masca de protecție în zonele în care aceasta este obligatorie. În plus, au fost și timișeni care nu au respectat „carantina de noapte”.

Mai exact, la activităţile de marți au participat 333 de forţe de ordine: polițiști, jandarmi, pompieri și inspectori de muncă. Au fost verificate 136 de societăți comerciale şi 40 de mijloace de transport persoane, dintre care 17 de transport, fiind legitimate peste 2.500 de persoane. Au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 29.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (nepurtarea măștii sanitare) și patru sancțiuni pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație („carantina de noapte”).

Polițiștii atrag atenția că, începând de săptămâna trecută, în localitățile în care incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise, cu mici excepții (detalii aici). În acest „scenariu” se se găsesc, printre altele, Timișoara, comunele periurbane și Lugojul.

În ceea ce privește celălalt aspect pe care timișenii nu l-au respectat, „carantina de noapte”, amintim că, între orele 20.00 și 05.00, deplasările sunt permise doar pentru câteva motive justificate: urgențe medicale, îngrijirea bolnavilor, copiilor sau vârstnicilor, achiziționarea de medicamente și în interes de serviciu. De la aceste prevederi sunt, însă, exceptate persoanele vaccinate împotriva COVID-19 și cele care au trecut, în ultimele șase luni, prin boală. În plus, magazinele se închid la ora 22.00. În localitățile cu rate între 6 și 7,5,  „Carantina de noapte” se aplică doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. La depășirea pragului de 7,5, restricțiile de circulație se aplică și în celelalte zile ale săptămânii.

„Reamintim TELVERDE-0800800165/WHATSAPP 0755021218, numerele de telefon la care pot fi sesizate nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse în această perioadă! Poliţiştii timișeni continuă acţiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici, precum și pentru prevenirea nerespectării legislației în domeniu. Scopul polițiștilor nu este acela de a sancționa, ci acela de a aplica legea, pentru siguranța cetățenilor!”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Comentarii

comentarii