Acasă Actualitate Timișoara a primit cei mai mulți bani, peste 67 de milioane...

Timișoara a primit cei mai mulți bani, peste 67 de milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru susţinerea asigurării furnizării energiei termice în sezonul rece 2021-2022

DISTRIBUIȚI

Ministerul Dezvoltării anunţă că a alocat aproape 361 de milioane de lei pentru susţinerea asigurării furnizării energiei termice în sezonul rece 2021-2022, banii fiind repartizaţi către 27 de localităţi. Cele mai mari sume le-au primit Timişoara (peste 67 de milioane de lei), Constanţa (peste 61 de milioane de lei), Arad şi Bacău (peste 40 de milioane de lei fiecare). 

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a arătat, într-un comunicat de presă transmis luni dimineaţă, că 360,9 milioane lei au fost alocate, de Ministerul Dezvoltării, către 27 de unităţi administrativ-teritoriale la nivelul cărora funcţionează sisteme centralizate de alimentare cu energie termică, pentru achiziţia de combustibil, gaze naturale sau păcură.

Dintre localităţile care au beneficiat de aceste alocări, sume importante au primit municipiile Timişoara (67.840.130,52 lei), Constanţa (61.273.377,37 lei), Arad (40.997.859,05 lei) şi Bacău (40.847.232,88 lei).

“Alocarea fondurilor a fost, cu siguranţă, o măsură benefică, prin care ne-am atins obiectivul de a asigura continuitatea furnizării energiei termice, în special pentru populaţie, spitale şi unităţi de învăţământ. Suntem încrezători că autorităţile locale se pregătesc încă de pe acum pentru asigurarea energiei termice în următorul sezon rece, pentru încălzirea locuinţelor şi a instituţiilor”, a declarat Cseke Attila.

Potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2022, MDLPA a avut un buget de 400 de milioane de lei pentru susţinerea activităţii unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea asigurării furnizării energiei termice.

 

Comentarii

comentarii