Acasă Actualitate Timișoara ca un sat părăsit sau când ierburile sălbatice cresc din asfalt...

Timișoara ca un sat părăsit sau când ierburile sălbatice cresc din asfalt sau din piatră! – video

DISTRIBUIȚI

Indiferența autorităților locale față de imaginea Timișoarei atinge cote   alarmante, în această perioadă caniculară, când ierburile au ”explodat” și au început să crească peste tot ”spărgând” asfaltul sau terasamentele pavoazate cu piatră (foto 30 iunie), de-a lungul străzilor.

Situația a ajuns atât de gravă, încât pe unele locuri, ierburile sălbatice crescute din piatră pot ajunge până la genunchi. E o situație de neconceput! Indiferent că te deplasezi pe jos sau cu autoturismul propriu sau cu mijloacele de transport în comun imaginea este dezolantă, de sat părăsit, nu de oraș civilizat!

Amintim că, săptămâna trecută, primăria a fost amendată cu 10.000 lei, fiindcă nu a tăiat buruienile și iarba de pe marginea străzilor şi că parcurile nu sunt îngrijite. Pe lângă aspectul dezolant, creşterea vegetației favorizează înmulțirea căpuşelor şi a țânțarilor. Nu stăm bine nici la capitolul ambrozie.

Conform prevederilor HCL 371/2007 modificată, persoanele fizice și juridice sunt obligate să asigure salubrizarea, cosirea buruienilor, a vegetației ierboase, să colecteze și să transporte deșeurile rezultate de pe terenurile virane pe care le dețin sub orice formă legală, situate în intravilanul municipiului și a celor situate de-a lungul căilor de comunicație rutieră sau feroviară și să asigure împrejmuirea acestora.

Proprietarii terenurilor trebuie să asigure curățarea buruienilor, a vegetației ierboase și lemnoase în jurul imobilelor pe care le dețin sub orice formă, din jurul împrejmuirilor acestora, din incinte, curți, alte spații amenajate, să asigure și să mențină permanent un aspect salubru al acestora. Nerespectarea acestor prevederi se sancționează cu amenzi între 1500 și 2500 lei.

Comentarii

comentarii