Acasă Cultura Timişoara – Capitală Culturală: A fost lansat Primul Festival al Convenţiei Teatrale...

Timişoara – Capitală Culturală: A fost lansat Primul Festival al Convenţiei Teatrale Europene

DISTRIBUIȚI

DSCF1842Lista şi programul spectacolelor, până sâmbătă 18 aprilie

Joi 16 aprilie, de la ora 17, Sala Mare a Politehnicii Timişoara, din Piaţa Victoriei, în prezenţa actorilor veniţi din 25 de ţări, Ada Hausvater, directorul Teatrului Național Timișoara, a lansat Primul Festival al European Theatre Convention – cap de afiş extrem de important în Campania Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.
Actorii reprezentanţi ai 40 de teatre din întreaga lume vor participa și la Adunarea Generală a reţelei. “Ediţia a XX a festivalului organizat de Teatrul Naţional este marcată de un eveniment în premieră The Art for Ageing -1st European Theatre and Science Festival –creat în cadrul Convenţiei Teatrale Europene. Proiectul Art of Ageing –Arta de a îmbătrâni –este un prilej de cercetare a unui fenomen global care priveşte comunitatea în întregul său şi în egală măsură, individul, în unicitatea sa. Şi dacă fenomenul îmbătrânirii nu ţine doar de pensie, ci de întreg parcusul vieţii (în fond începi să îmbătrâneşti din clipa în care te naşti) arta de a îmbătrâni înseamnă înainte de toate arta de a trăi împreună. Arta de a trăi împreună se răsfrânge şi în echipa Tetarului Naţional Timişoara”, a explicat Ada Hausvater.
Evenimenul este organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Timișoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi cu susţinerea Comisiei Europene, şi are loc în perioada 16-18 aprilie. Astfel, în cadrul generos al Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, ajuns la cea de-a XX-a ediție, la Teatrul Național are loc primul festival al European Theatre Convention, precum și Adunarea Generală a reţelei (Art of Ageing – 1st European Theatre and Science Festival).
 The Art of Ageing (Arta de a îmbătrâni) are ca scop cercetarea unui punct fierbinte al prezentului – îmbătrânirea societăților – și a efectelor pe termen lung, respectiv a provocărilor demografice, politice, sociale, biologice și economice pe care le ridică.  
Art of Ageing – 1st Theatre & Science Festival reunește cinci coproducții europene. Astfel, publicul va avea ocazia unică de a urmări un concept unitar, de interes social, în marea diversitate și bogăție de idei pe care o presupune spectacolul de teatru și în maxima concentrare artistică și tematică creată de festival.
Este vorba de spectacolele PE CEAS. CU 60 DE MINUTE MAI BĂTRÂN de Peca Ștefan / Teatrul Național din Timișoara – Badisches Staatstheater Karlsruhe (joi, 16.04, ora 18.00, Sala 2, spectacol în română și germană, cu supratitrare în engleză), CĂPȘUNILE ȘI ORFANII, un concept al Werkgruppe2 / Teatrul Național Craiova – Staatstheater Braunschweig (joi, 16.04, ora 21.00, Sala Mare, spectacol în română și germană, cu supratitrare în engleză), FEN FIRES de Nino Haratischwili / Deutsches Theater din Berlin și Teatrul Național Slovac din Bratislava (vineri, 17.04, ora 18.00, Sala 2, spectacol în germană și slovacă, cu supratitrare în engleză), I’M AFRAID WE KNOW EACH OTHER NOW de Ivor Martinić / Gavella Theatre, Zagreb (vineri, 17.04, ora 21.00, Sala Mare, spectacol în croată, cu supratitrare în engleză), același text fiind subiectul unui spectacol complet diferit, prezentat de Theater und Orchestra Heidelberg (sâmbătă, 18.04, ora 18.00, spectacol în germană, cu supratitrare în engleză).

Comentarii

comentarii