Acasă Actualitate Timişoara – Capitală Culturală Europeană: Un oraş cosmopolit, deschis, cu o exemplară...

Timişoara – Capitală Culturală Europeană: Un oraş cosmopolit, deschis, cu o exemplară armonie interetnică!

DISTRIBUIȚI

Petru-IliesuInterviu cu scriitorul Petru Ilieşu, fondatorul Fundaţiei Timişoara 89, prima înfiinţată din România, după Revoluţie

Care a fost prima dvs. impresie despre Timișoara?

– Fiind născut în Timișoara, am intrat în oraș odată cu deschiderea unor porţi mari de lemn din casa scării a unui imobil de pe Splaiul N. Titulescu. Apoi s-a ivit strada, la capetele căreia s-au profilat podurile și mai departe, printre copacii deasupra cărora se roteau stoluri de ciori, turla Catedralei. Și totul a devenit Timișoara.

– Cum aţi putea exprima prin trei lucruri concrete sintagma ”spiritul Timișoarei”?

– Aș spune: Oraș cosmopolit, deschis (dar și predispus la o anumită suficienţă); cu o exemplară armonie interetnică.

– Care este cea mai intensă amintire a dumneavoastră în Timișoara?

– Probabil ca ar trebui să fac apel la amintirile care au rămas profund în memorie și care au “lucrat” în timp, de obicei suprapunându-se și formând un ceva întâmplat, de o intensitate încărcată cu nostalgie. Desigur, ar trebui să stabilesc o ierarhie a unor astfel de momente și să extrag răspunsul explicit și semnificativ, însă mi-e greu să o fac și să pronunţ: ziua de 16 decembrie 1989, fiindcă aș pune într-o lumină secundară Casa Studenţilor din anii ’70, sau zilele în care învăţam pentru examene, pe o bancă de pe malul Begăi, sau străzile liniștite din timpul nopţii, când obișnuiam să ascult muzică în mașină, conducând lent, ca într-un cadru de film fascinant. Și o mulţime de alte “cea mai intensă amintire în Timișoara”…

– Locul din Timișoara pe care l-aţi numi ”eu”?

– Oricare loc din Timișoara, în care mă aflu într-un anume moment.

– Cum ar putea fi în 2021 Timișoara?

– Fără gardurile de beton și structurile fantomatice din fier ruginit de lângă Mall; fără crucea de prost gust din neon, din faţa Catedralei; fără mitocanii în “mașini tari” care parchează aiurea; fără străzi sufocate de mașini la orele de vârf. Dar cu un râu navigabil și astfel legat la “lumea mare”; cu un aer curat în cartierele mărginașe; cu faţadele clădirilor frumos renovate; cu parcurile vii și neinvadate de betoane sau hoteluri; cu valorile culturale ale orașului încurajate și promovate; cu oameni mai senini și mai prietenosi; cu mai multă înţelegere și atenţie faţă de “ceilalţi. Sursa (timisoara2021.ro).

Comentarii

comentarii