Acasă Editorial Timișoara, copleșită de liniște

Timișoara, copleșită de liniște

2883
DISTRIBUIȚI

S-ar putea să nu știm exact sursa unei letargii ce a cuprins Timișoara, mai ales că observația se face în contextul Coronavirusului. Pe de o parte, nopțile sunt liniștite, sunt restricțiile impuse de lege, deci ”bolizii” cu tobele de eșapament transformate nu mai fac ture demonstrative, iar Timișoara poate dormi, ca orice oraș civilizat din lume. Pe de altă parte, comportamentul timișoreanului s-a modelat după frica impusă de acest virus, chiar vocile au devenit mai suave sau mai inexpresive, arareori mai auzi pe cineva, pe stradă, țipând sau strigând aiurea. Era unul dintre obiceiurile barbare ale vorbitului ”cu strigături”, prin care unii își etalau furia în mijlocul drumului, sau pe câte o terasă, își făceau cunoscute, cu vocile răgușite de aroganță, facturile neîncasate ori pe cele emise, ca să se știe că au activitate, nu? Timișoara era sufocată și de zgomotele din trafic, chiar dacă în orașele cu o populație de peste 50 000 locuitori este interzis claxonatul, obiceiul ”huiduitului” de la volan era în mare vogă. Acum, mai puține mașini în trafic, mai puține deplasări la și de la locurile de muncă, mai mult calm.

Cu toate acestea, comportamentul civilizat ar fi trebui să fie la Timișoara, așa cum era încă la începutul anilor 2000. Ar fi trebuit să fie liniște noaptea, ar fi trebuit (pe lege, pe legi) să avem un trafic civilizat, fără ca spaima numită Coronavirus să existe. Orașul Timișoara era model național și est – european pentru eleganță și civilizație. Lucrurile au denaturat din numeroase motive, despre care am scris adesea. Acum, ceea ce izbește este aparența civilizației. Dacă este mai liniște, dacă păream a ne respecta mai mult, a fi mai atenți la nevoile celorlalți, nu este pentru că suntem… în Timișoara. Ci pentru că fiind în Timișoara, suntem o comunitate de oameni cuprinși de teamă. În plus, un anumit dinamism al comportamentului individual și de grup a devenit lent, aproape letargic. Fapte umanitare? Da, dar cu mare grijă, cu puțini oameni. Bucurie în familie? Da, dar cu distanțare. Pentru că așa trebuie. Pentru că nu avem încotro. Rugăciune în biserică? Da, dar oamenii stau departe unii de alții. Rămâne gradul de îmbolnăvire al preoților și secretomania pe această temă, fapt ce aduce o neliniște în biserici, iar letargia modifică și comportamentul creștinesc. Am senzația, adesea, că și clopotele bat mai încet, mai timid….

Ni se spune mereu că lumea nu va mai fi la fel. Ni se spune că viețile noastre nu vor mai fi la fel.

Știm, cu siguranță, că întreaga lume este suspendată între spaime și multe întrebări, între angoase și incertitudini, pe care, cu mult ”talent” brodează marile puteri ale lumii.

Cu gura căscată, lumea, prea puțin documentată, între știri false și autentice, nu știe, cu siguranță, care este calea?

Poate că liniștea aceasta se datorează incertitudinii…

Comentarii

comentarii