Acasă Actualitate Timișoara, de la vaporașe și trotinete, la transport ”municipal” cu segway

Timișoara, de la vaporașe și trotinete, la transport ”municipal” cu segway

DISTRIBUIȚI

Primarul Nicolae Robu a deschis conferinţa de presă de marţi cu bucuria inaugurării unei “noi premiere naţionale”, cea a transportului cu trotineta electrică, dar care are o anumită autonomie de alimentare, astfel că nu poate fi utilizată decât circa 30 de minute. Primarul spune însă că doreşte să introducă în sistemul de mobilitate urbană tot ceea ce este mai nou în lume, iar pentru asta, vor mai fi achiziţionate alte minimum 100 de trotinete, după care se va trece la cumpărarea de seqway-uri, dar după ce se va adopta bugetul.

“Vom pune în practică şi ideea de transport municipal cu segway, după ce vom adopta bugetul. Nu ştim încă dacă le vom achiziţiona noi, primăria, sau direct STPT. Pentru încărcare nu ştiu exact cum se procedează şi care e preţul în acest sistem. Eu vreau să fim în acord cu ceea ce se foloseşte pe plan mondial”, dar dacă analiza dovedeşte că va fi prea costisitor, se va reanaliza ideea.

În continuare, edilul a anunţat că firma care lucrează la şantierele de la cele două poduri din zona Iosefin solicită oprirea circulaţiei vaporaşelor în zonă, dar Nicolae Robu a dat şi vestea că duminică s-au bătut toate recordurile la călătoriile cu vaporaşele, când au făcut plimbări 2.700 de persoane.

“În 2018 am trecut frecvent peste 1.000 de călători pe zi, pentru transportul public cu vaporaşele, acum suntem sub 1.000 zilnic, dar după ce se încălzeşte vremea va creşte numărul călătorilor”, a spus primarul, care a precizat că traseele şi staţiile de îmbarcare/debarcare au rămas neschimbate.

În privinţa amenajării Pieţei Badea Cârţan, primarul Nicolae Robu a subliniat că după ce s-a prăbuşit grinda, nimeni nu mai îndrăzneşte să facă vreun proiect şi că se aşteaptă rezultatul experţilor. “Nu a mai dorit nimeni să-şi asume răspunderea că proiectul (prezent, în derulare, n.r.) nu reprezintă niciun pericol. Acolo s-a prăbuşit o grindă şi trebuie stabilit de ce”, spune primarul. El a afirmat că starea pieţelor a evoluat în mandatele sale, referindu-se la Piaţa Iosefin, unde a găsit un blocaj total şi dacă nu intervenea, rămâneam şi azi doar cu o fundaţie, la fel ca în cazul clădirii abandonatului spital municipal din Calea Aradului.

“Eu am reuşit să deblochez situaţia, să demolez tot ceea ce a însemnat vechea piaţă. Aşa e făcut contractul de concesiune de delegare, încât SC Pieţe nu poate face investiţii, ci doar reparaţii. Va trebui să mergem probabil în instanţă, vom merge până la rezilierea contractului şi să pornim de la zero, pentru că în modul în care este aşezată acum SC Pieţe, nu poate face investiţii, ci doar reparaţii. (…). În Badea Cârţan, cine-şi permite să construiască ceva, când a căzut o grindă? Vă daţi seama ce se putea întâmpla dacă erau cumpărători acolo? Numai Dumnezeu a făcut să nu fie nimeni atunci acolo, când a căzut grinda aceea. Se pare că se aşteaptă în instanţă. Este un proiect care a fost plătit şi se aşteaptă răspunsul experţilor. Este o problemă cu durată lungă”, a detaliat edilul.

Întrebat fiind de presă cum comentează faptul că angajaţi ai primăriei pleacă la evenimente în străinătate, despre care spun că durează două săptămâni, dar în realitate timpul este de trei zile, primarul i-a făcut nesimţiţi pe respectivii salariaţi şi a cerut să plătească contravaloarea sejurului petrecut în afara congreselor.

“Eu când plec nici nu stau pe toată durata evenimentului. Când a fost acea supărare a jurnaliştilor, eu trebuia să mai stau o zi la programul social, la Viena, dar m-am trezit a doua zi de la ora 4, să vin la Timişoara. Oamenii trebuie să meargă să vadă lumea, dar să vină cu cunoştinţe pe care să le aplice, chiar dacă nu imediat. Nici eu dacă merg la o conferinţă nu aplic imediat, a doua zi, ci astfel de plecări înseamnă acumulări de cunoştinţe. Dacă ei merg în alte scopuri, nu le face cinste o astfel de abordare. Puteau sta în escala de la Dubai pe banii lor. Eu nu am ştiut”, a explicat primarul.

Referindu-se la faptul că domnul Cojan nu are CV-ul postat public pe site-ul primăriei, Nicolae Robu a afirmat că “Nu e în regulă”.

Comentarii

comentarii