Acasă Cultura ”Timișoara deține 10% dintre cele 800 de romanțe câte sunt cunoscute în...

”Timișoara deține 10% dintre cele 800 de romanțe câte sunt cunoscute în România”

DISTRIBUIȚI

Interviu cu prof. univ. dr. ing. Mircea Aurel Ciugudean, compozitor, organizatorul festivalului Roze pe Bega

Joi 12 septembrie 2019, a avut loc a doua seară a festivalului Roze pe Bega, în sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, când au fost premiați câștigătorii din prima seară, 11 septembrie.

Au fost trei premii și trei mențiuni, la secția de interpretare. După aceea a urmat un concert la care au participat cinci interpreți de romanțe. Miercuri, 11 septembrie, a avut loc concursul, la care au participat aproape zece concurenți.

Primăria Timişoara – Casa de Cultură a Municipiului, în colaborare cu Fundaţia Politehnica şi Facultatea de Muzică şi Teatru, a organizat, în perioada 11 – 12 septembrie, începând cu ora 18.00, în sala Filarmonicii Banatul, Festivalul Naţional de Romanţe „Roze pe Bega”,  ediţia a V-a, in memoriam Gelu Stan.

Evenimentul s-a desfăşurat sub formă de concurs de interpretare şi creaţie. În recital și-au dat concursul interpreţi de marcă: Zorina Bălan, Domniţa Moroşanu, Alexandru Demeter, Sonia Vlaicovici Butaş, Gheorghe Adam, Dănuţ Irimia Bottner şi Cristian Ioan Ardelean.

În ultima seară, joi 12 septembrie, prof. univ. dr. ing. Mircea Aurel Ciugudean, compozitor, organizatorul festivalului Roze pe Bega, a avut amabilitatea de a da un interviu cotidianului ZIUA de Vest din Timișoara.

Domnule Ciugudean, suna așa bine titlul Roze pe Bega. Cine a inventat acest nume foarte frumos de festival de romanțe?

Eu am multă experiență în domeniu de la marele festival Crizantema de aur. Acolo am avut șase participări, la toamnă va fi a șaptea. Dacă ei și-au spus crizantema eu m-am gândit să pun roze, fiindcă suntem aici în orașul rozelor. Așa este știută Timișoara. Domnul primar a vrut să existe și numele Bega. A vrut să fie acest cuvânt în numele festivalului. Atunci, am zis Roze pe Bega, ca și cum ai zice petale de roze -trandafiri- curg pe undele râului Bega, fiindcă și romanțele pot fi asemuite cu niște petale care se duc, se estompează.

Ce înseamnă acest festival Roze pe Bega?

Este o copie mică a festivalului Crizantema de aur, care are 52 de ani de existență. Noi suntem cu Roze pe Bega la ediția a cincea. Anul trecut nu am avut finanțare și nu am putut să organizăm această minunată manifestare muzicală.

Are succes acest festival Roze pe Bega?

Are și nu are succes la public. Deși anul acest am făcut multă publicitate, nu prea a avut efectul așteptat. Tot cam 300 de spectatori am avut așa cum am avut și în ultimii ani. În 2015 au fost 400 de spectatori. Eu am sperat să umplu sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara. Acesta e visul meu, dar încă nu am reușit. 780 de locuri pare mult. Anul acesta am avut 10 banere în 10 stații de tramvai. Avem afișe pe vizierele administrației domeniului public, s-a scris și în presă, dar publicul a fost cam indiferent.

De ce credeți că oamenii sunt indiferenți față de fenomenul cultural, în speță, romanța?

Tinerii nu mai iubesc romanța. Știți cine e vinovatul? Mai în glumă, mai în serios, eu spun că mamele și bunicii sunt vinovații că nu le mai cântă romanțe copiilor.

Cum ar trebui promovată romanță în rândul publicului să aibă succes?

În primul rând, la facultatea de muzică măcar un curs să fie despre romanță. Fiindcă e un gen distinct de muzică. Există peste 800 de compoziții strânse în 200 de ani, la unele nici nu-i mai știm pe autori. Numai în ultimi 130 de ani îi mai cunoaștem pe autorii romanțelor existente. Romanța este un gen stabil și util. Timișoara are 10% dintre aceste compoziții. Deocamdată sunt 8 compozitori cunoscuți din Timișoara.

Ce va urma în anii următori?

În fiecare an am organizat festivalul, numai anul trecut nu am avut finanțare și nu s-a ținut. Noi vrem să ducem festivalul înainte în anii ce vor urma. Eu aș vrea să predau ștafeta, fiindcă am făcut cinci ediții și am 80 de ani și am cam obosit, dar voi rămâne consultant la festivalul Roze pe Bega și poate președinte de juriu.

Comentarii

comentarii