Acasă Actualitate Timișoara este orașul reședință de județ cu cele mai bune servicii publice...

Timișoara este orașul reședință de județ cu cele mai bune servicii publice de transport din România

DISTRIBUIȚI

Timișoara este orașul reședință de județ cu cele mai bune servicii publice de transport, iar Sibiul se ocupă cel mai bine de deșeuri, arată un studiu realizat de Societatea Academică din România și Asociația Act For Tomorrow.

În cadrul studiului, experții au analizat timp de 9 luni, cele trei servicii publice în 47 de unități administrative, inclusiv sectoarele capitalei.

Studiul Societății Academice din România și al Asociației Act For Tomorrow, realizat în perioada septembrie 2021 – mai 2022, arată că în ceea ce privește transportul public, Timișoara este campioană, cu 92 de puncte, iar pe locurile 2, la egalitate, se află orașele București și Cluj Napoca, cu 88 de puncte, apoi, pe locul 3, se află Sibiul.

Nota medie de satisfacție în ceea ce privește calitatea transportului public în orașe este de 6,2. La coada clasamentului, cu 33 de puncte, se află Alexandria.

Cumulând informații publice ale autorităților dar și din presă, autorii studiului au analizat câte staţii de călători sunt raportat la numărul de locuitori ai municipiului, câte terminale și staţiilor de transport public intermodale există, dar și de ce subvenții beneficiază călătorii.

Evident, s-a ținut cont și de ce facilități au persoanele cu dizabilități dar și de dotările companiilor locale de transport.

În ceea ce privește gestionarea deșeurilor, clasamentul arată astfel: pe locul 1 se află Sibiul, care a obținut 71 de puncte, pe locul 2, Oradea, iar pe locul 3 se află municipiile Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc şi Iaşi care au adunat câte 63,5 puncte.

Sectorul 5 și orașul Slatina stau dezastruos în acest studiu, cu doar 10 puncte adunate.

Au fost oferite punctaje printre altele, pentru colectare selectivă, îndeplinirea țintelor de reciclare la nivel de municipalitate și informarea și educarea cetățenilor.

Nicio reședință de județ nu s-a apropiat de punctajul maxim de 100 de puncte, iar mai puțin de jumătate dintre orașele mari și medii analizate au obținut un scor peste media de 35,9, scrie europafm.ro.

Comentarii

comentarii