Acasă Actualitate Timișoara este un oraș închis pentru persoanele cu dizabilităţi. Un experiment,...

Timișoara este un oraș închis pentru persoanele cu dizabilităţi. Un experiment, cu lacrimi, în scaun cu rotile făcut de o tânără – Video

1295
DISTRIBUIȚI

Un experiment inedit făcut de o tânără din Timişoara a scos la lumină faptul că este greu să fii dependent de un scaun cu rotile şi mai ales să te deplasezi singur, prin oraş.

Şi nu doar atât. După trei zile în care tânăra a încercat să vadă cum este să circuli într-un cărucior a constatat că oraşul e de fapt blocat pentru cei care au dizabilităţi locomotorii.

Ana Munteanu: ”În momentul ăsta mie mi-e clar că orasul este închis pentru persoanele cu dizabilităţi. Condiţiile nu există. Sunt zero”.

Primarul oraşului spune că pentru multe neajunsuri de vină ar fi cei care au proiectat trotuarele şi au folosit borduri înalte pentru a-i forţa pe biciclişti să reducă viteza.

Nicolae Robu, primarul oraşului Timişoara: ”Categoric se vor reface şi am refăcut multe până la ora actuală şi atunci când facem noi lucrări am grijă să fie făcute după alte reguli, tinând seama de aceste persoane”.

Experimentul a arătat că Timişoara are trotuare destul de late, numai că multe sunt folosite ca şi parcări.

În schimb tânăra a fost impresionată de oamenii pe care i-a întâlnit pe stradă. De fiecare dată când s-a aflat în impas cineva a intervenit să o ajute.

Ziua 1Am hotărât ca timp de o săptămână să folosesc scaunul cu rotile în drumurile mele zilnice prin Timișoara.Vreau să înțeleg mai bine, pe propria-mi piele, care sunt problemele de care se lovesc persoanele cu dizabilități fizice și să descopăr cât de accesibil (sau nu) este orașul pentru aceștia.Iată filmul primei zile din experiement:Piața Maria – Pasajul Jiul – un drum cu tramvaiul – Piața Traian – Piața Badea CârțanVoi lasă pe mai târziu concluziile mele personale, acum vă invit să vă trageți propriile concluzii!

Publicată de Ana Munteanu pe Marţi, 15 octombrie 2019

Ziua 1

Am hotărât ca timp de o săptămână să folosesc scaunul cu rotile în drumurile mele zilnice prin Timișoara.

Vreau să înțeleg mai bine, pe propria-mi piele, care sunt problemele de care se lovesc persoanele cu dizabilități fizice și să descopăr cât de accesibil (sau nu) este orașul pentru aceștia.

Iată filmul primei zile din experiement:
Piața Maria – Pasajul Jiul – un drum cu tramvaiul – Piața Traian – Piața Badea Cârțan

Voi lasă pe mai târziu concluziile mele personale, acum vă invit să vă trageți propriile concluzii!

Ziua 2 – viața în scaun cu rotile prin TimișoaraDa, am mers în mod deliberat prin șantierele din Timișoara. În primul rând pentru a vedea cum sunt ele organizate, dar și cât de accesibile sunt pentru persoanele cu dizabilități fizice.⚠Pentru aceia dintre voi care aveți stomacul tare, iată filmul celei de-a doua zi de experiment.O zi în care mi s-a confirmat din nou, dacă era nevoie, că oamenii sunt sufletul orașului și pentru ca viața lor să fie una mai frumoasă merită să luptăm neîncetat și fără frică!

Publicată de Ana Munteanu pe Marţi, 15 octombrie 2019

Ziua 2 – viața în scaun cu rotile prin Timișoara

Da, am mers în mod deliberat prin șantierele din Timișoara.

În primul rând pentru a vedea cum sunt ele organizate, dar și cât de accesibile sunt pentru persoanele cu dizabilități fizice.

⚠Pentru aceia dintre voi care aveți stomacul tare, iată filmul celei de-a doua zi de experiment.

O zi în care mi s-a confirmat din nou, dacă era nevoie, că oamenii sunt sufletul orașului și pentru ca viața lor să fie una mai frumoasă merită să luptăm neîncetat și fără frică!

Ziua 3 – LACRIMI, FURIE, FRUSTRARE și câteva cereri clare pentru administrația publicăPasajul Jiul (lucrare recentă) – Gara de Nord – Pod Dragalina (lucrare nou-nouță)Așa cum o să vedeți în video, lacrimile sunt de neputință.Frustrare și furie pentru că orașul nostru a ratat șansa să aibă niște lucrări noi extraordinare. În schimb avem niște lucrări unde cei mai vulnerabili participanți la trafic sunt deseconsiderați, unde doar dacă ai mașină te simți respectat.Timpii la semafor sunt gândiți doar pentru fluidizarea traficului nu și pentru traficul pietonal, trecerile de pe trotuar pe carosabil și iar pe trotuar – sunt imposibil de parcurs fără ajutor.Au fost zone în care am rămas efectiv blocată până la venirea unor oameni faini care mi-au dat o mână de ajutor și m-au trecut strada/scos din șanț. M-am gândit mult dacă vreau sau nu să vă arăt o Ana în lacrimi și furioasă. Recunosc că nu mă simt bine afișându-mă așa, dar la naiba – dacă eu, o persoană sănătoasă, tânără, puternică… sunt adusă în această stare, atunci oare ce simte o persoană a cărei viață depinde de scaunul cu rotile?!Cererile/întrebările pentru PMT sunt următoarele:1. Are rost să mai continui acest experiment sau recunoaștem, sincer, că Timișoara este un oraș închis pentru persoanele cu dizabilități?2. Cine este responsabil pentru că persoanele cu dizabilități nu se pot deplasa în condiții decente prin oraș? Și cine este responsabil pentru că, atât la Pasajul Jiul cât și la Podul Dragalina, s-au realizat lucrările așa cum s-au realizat?3. Ce măsuri imediate se vor lua în legătură cu această situație?

Publicată de Ana Munteanu pe Joi, 17 octombrie 2019

Ziua 3 – LACRIMI, FURIE, FRUSTRARE și câteva cereri clare pentru administrația publică

Pasajul Jiul (lucrare recentă) – Gara de Nord – Pod Dragalina (lucrare nou-nouță)

Așa cum o să vedeți în video, lacrimile sunt de neputință.

Frustrare și furie pentru că orașul nostru a ratat șansa să aibă niște lucrări noi extraordinare.

În schimb avem niște lucrări unde cei mai vulnerabili participanți la trafic sunt desconsiderați, unde doar dacă ai mașină te simți respectat.

Timpii la semafor sunt gândiți doar pentru fluidizarea traficului nu și pentru traficul pietonal, trecerile de pe trotuar pe carosabil și iar pe trotuar – sunt imposibil de parcurs fără ajutor.

Au fost zone în care am rămas efectiv blocată până la venirea unor oameni faini care mi-au dat o mână de ajutor și m-au trecut strada/scos din șanț.

M-am gândit mult dacă vreau sau nu să vă arăt o Ana în lacrimi și furioasă.

Recunosc că nu mă simt bine afișându-mă așa, dar la naiba – dacă eu, o persoană sănătoasă, tânără, puternică… sunt adusă în această stare, atunci oare ce simte o persoană a cărei viață depinde de scaunul cu rotile?!

Cererile/întrebările pentru PMT sunt următoarele:

1. Are rost să mai continui acest experiment sau recunoaștem, sincer, că Timișoara este un oraș închis pentru persoanele cu dizabilități?

2. Cine este responsabil pentru că persoanele cu dizabilități nu se pot deplasa în condiții decente prin oraș?

Și cine este responsabil pentru că, atât la Pasajul Jiul cât și la Podul Dragalina, s-au realizat lucrările așa cum s-au realizat?

3. Ce măsuri imediate se vor lua în legătură cu această situație?”, spune Ana Munteanu.

Comentarii

comentarii