Acasă Editorial Timișoara: flori de gheață

Timișoara: flori de gheață

DISTRIBUIȚI

Nopți reci, nopți geroase, toate sunt de la Dumnezeu, e iarnă. Dar frig în case, calorifere reci sau ”amorțite”, apă neîncălzită, astea sunt de la administrație. Cu toate scuzele: criza gazelor din Europa, criza din România, criza din Timișoara se regăsește în alte detalii, precum ”diavolul” despre care vorbește Bernard Shaw. Detaliile, în mare parte, sunt deja cunoscute timișorenilor. Administrația Fritz, mai ales prin contribuția dezastruoasă a lui Ruben Lațcău, care spunea mereu că la ”ora trei din noapte știe ce are de făcut în privința Colterm-ului”, chiar nu știe ce să facă. Atât de bine știe, încât râde toată Timișoara, în vreme ce 50 000 de abonați stau, din nou, în frig. Nu au cumpărat la timp cărbune, cel sosit este înghețat, lignitul conține apă, deci nu și-au făcut temele, ei cei din ”cea mai modernă administrație pe care a avut-o vreodată Timișoara”, citând un ”înțelept” în viață, ne abandonează ca pe niște crengi uscate… Altul, și mai ridicol, cu aere de sfătos, zice: ”Dominic Fritz este atașat de Timișoara cum NICIUN timișorean nu este”. Vai! M-am speriat când am citit aberația, poate a vrut să spună ”decât unii dintre timișorenii” pe care-i cunoaște ”magicianul” – consultant cotidian al lui Dominic Fritz. Aceste etichete penibile, lipsite de conținut, pot fi citite doar de către o categorie manipulată de indivizi.

Este frig în școli, deci copiii sunt trimiși acasă. Penibil, nici Ceaușescu nu ne chinuia chiar așa, acel monstru pe care l-am blestemat mulți dintre noi chiar și în mormânt. Unii profesori s-au îmbolnăvit. Nu, nu au Covid, au făcut gripe și pneumonii, marca Fritz, prin încălcarea Constituției României, prin încălcarea dreptului la sănătate!

Timișoara are FLORI de GHEAȚĂ! Eu nu cred că domnul Fritz înțelege semnificația, pentru că, din păcate, multe alte sintagme și jocuri de cuvinte, în limba română, nu le înțelege. Noi înțelegem de ce… nu pricepe. Nu e limba sa maternă, nu ne supărăm, doar îi explicăm. Nu am mai văzut flori de gheață pe geamuri, din studenție. Atunci când temperatura din incintă (aste este valabil și pentru numitul Lațcău) nu este suficient de ridicată, iar afară este ger, geamul se răcește atât de mult, încât, în exterior, se face o peliculă de gheață, adesea decorativă, dar asta este de admirat doar în desene animate. În viața reală, nu. De aceea, așa cum am mai scris undeva, aceasta este ”iarna fritziliană”, așa cum există ”gerul polar” sau ”frigul siberian” sau, dimpotrivă, ”vara indiană”, pentru căldura calmă a verii târzii sau pentru o iubire… târzie. Etichete, metafore, figuri de stil, numiți-le cum doriți!

Trist. Domnul Fritz compară soarta Timișoarei cu cea altor orașe. Greșit! Timișoara nu are conducte vechi ca și cele din București, Timișoara a avut mereu depozite de cărbuni, făcute vara, rezerve de zeci de mii de tone de cărbuni, nu improvizații cu trenuri înghețate cu lignitul mai înghețat decât sufletele celor din administrația locală a Timișoarei. Drama pe care o trăim este cea a incompetenței, nu a… lipsei banilor, pe care îi risipește cu o nerușinare greu de comparat cu ceva, pentru cataloage ”nefericite”, ONG-urile prietenilor etc…

Florile de gheață sunt și în inimile lor, ei nu pricep că Timișoara știe să se revolte, că Timișoara face revoluții, ei cred că dacă la București lumea stă și dârdâie în apartamente, la Timișoara o să fie la fel. Nu! Chiar nu!

Flori de gheață, ger, copii derutați, trimiși acasă din școlile reci, bolnavi acoperiți cu pături vechi și îmbâcsite de istorie comunistă, pentru că sunt reci caloriferele, oameni supărați, revoltați, încruntați, iar în jurul domnului Fritz, lingăii îi spun: ”Tu ești cel mai bun, tu ești salvatorul Timișoarei!”. Așa credea despre sine și Ceaușescu, iar pe cei care îl criticau, îi pedepsea. Pe noi, nu mai poate să ne aresteze nimeni pentru dreptul de a critica, Fritz are impresia că celălalte partide plătesc presa pentru a-l critica pe el! Greșit, așa au crezut cu ceva vreme înainte alții, care și ei au suferit de mania persecuției! Lingăii – consultanți au mari carențe, dar nu despre ei este vorba acum.

Timișorenii, ei sunt importanți, cei pe care i-ați dezamăgit, din păcate, cam repede, mult prea repede, domnule Fritz. Mă număr printre ei, recunosc!

Acum aveți o sarcină: să rezolvați agentul termic a Colterm-ului, sau vă cerem prea mult?

Comentarii

comentarii