În perioada 23–25 mai, Timișoara este gazda Campionatului Național de Escaladă pentru copii cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani. Timp de trei zile, cei mai valoroși tineri sportivi din România se vor întrece în cele trei discipline ale escaladei: bouldering, dificultate (escaladă) și viteză. Într-un cadru competitiv și plin de energie, aceștia vor lupta pentru titlul de Campion Național.
Competițiile se vor desfășura în cele două săli de cățărare din oraș: One Move Nord (inaugurată în luna februarie), situată pe Calea Aradului, și One Move Sud, de pe bulevardul 16 Decembrie 1989.
„Ne bucurăm să putem găzdui pentru prima dată la Timișoara Campionatul Național — de această dată pentru copii — la toate probele sportive: bouldering, escaladă de viteză și escaladă de dificultate. Neavând până acum un panou potrivit, nu am putut organiza o astfel de competiție. Odată cu deschiderea sălii One Move Nord, putem desfășura toate probele. Avem mulți participanți de la cele două cluburi din Timișoara — One Move și CS Alternative — dar și din Cluj, Brașov, București, Iași sau Sibiu. Am reușit să achiziționăm, cu ajutorul sponsorilor, și sistemul oficial de cronometrare, precum și sistemul oficial de prize. Practic, copiii vor concura pentru prima dată în România pe un panou standard, așa cum se întâmplă peste tot în lume”, a declarat Adrian Margea, președintele clubului ACS One Move.
La competiție vor participa în jur de o sută de copii din toată țara, înscriși la diverse cluburi afiliate Federației Române de Alpinism și Escaladă.
„În fiecare zi vom avea o probă separată. Vineri vom începe cu proba de viteză, în sala One Move Nord — aceasta este cea mai spectaculoasă pentru publicul mai puțin familiarizat cu escalada. Sâmbătă vor avea loc calificările la escalada bloc (bouldering), tot la One Move Nord, iar finalele se vor desfășura după-amiaza, în sala One Move Sud. Duminică, pe tot parcursul zilei, vor avea loc calificările și finala la proba de dificultate, în sala One Move Nord”, a mai spus Adrian Margea.
Evenimentul, organizat de Federația Română de Alpinism și Escaladă și clubul ACS One Move Timișoara, reunește talentul, pasiunea și spiritul de fair-play al noii generații de cățărători.