Se numesc ”oameni ai străzii”, dar este o metaforă prea generoasă pentru unii dintre cei situați sub această cupolă lingvistică. Timișoara avea vagabonzii săi, dar lucrurile au luat-o razna. Acum, pe străzi, pe sub balcoane, în interiorul unor curți aparținând chiar unor imobile istorice, grupuri – grupuri de vagabonzi din toate colțurile țării și-au făcut un fel de tabere clandestine. Acolo dorm, acolo își lasă ”resturile” proprii, acolo fac sex, înjură, țipă, urlă, se amenință, au arme albe, le place centrul orașului, golănesc prin intersecții și se ”odihnesc” în centrul istoric. Timișorenii au nopți de coșmar. Poliția Locală, atunci când este semnalată, merge la fața locului, încearcă să îi gonească, dar asta nu este suficient. Nu există o emulație la nivelul orașului, o stare de spirit care să-i stimuleze pe cetățeni în campania împotriva vagabondajului. În pragul anului 2023, în pragul anului Capitalei Culturale, suntem vânați de vagabonzi și imigranți ilegali. Sub imaginea falsă a necăjitului, a ”nenorocosului”, stau alcoolici degradați, alungați chiar de către propriile familii, oameni care au renunțat demult la propriile lor existențe, dar care nici nu acceptă să fie ajutați. Sunt ONG-uri care le oferă adăposturi, haine, hrană, medicamente, consultanță, dar majoritatea preferă podurile, noroiul, mizeria indescriptibilă. Statul face și el ce poate, dar mai mult îi convine să nu facă, e mai simplu. Era o vreme, în administrația Ciuhandu – Orza, o campanie vizibilă în intersecții, cu mesaje scrise, pentru a educa cetățenii să nu le dea cerșetorilor bani. Era o campanie ce făcea referire la decență și demnitate. Nu mai avem, cum nu le mai avem nici pe cele despre curățenia orașului. Cerșetorii și vagabonzii erau legitimați, puși pe trenuri, trimiși spre casele lor. Unii se reîntorceau, dar povestea se lua de la capăt. Măcar știau că sunt monitorizați, știau că nu pot sta mult în Timișoara, că Timișoara nu este o Mecca a vagabondajului. Acum totul este într-un decor amalgamat al urâtului. În centrul orașului, sub vitrina unei covrigării, o femeie a străzii stătea de două săptămâni, acolo își ridica fustele, acolo avea ”tabăra sa”. În final, cineva a chemat Poliția Locală. Dar angajați ai Poliției Locale, trecând pe acolo, zile în șir, nu au văzut? Nu au sesizat ei înșiși acest lucru? Nu, pentru că unii dintre ei, zilnic, intră în incinta clădirii MODEX, din centru orașului… și stau, și stau. Cu un pahar de cafea, cu un biscuit… noi ne străduim să pricepem, dar acești domni sunt plătiți din bani publici, din banii noștri.
Vagabonzii sosiți la Timișoara se simt bine. Nu au nicio restricție. Nimeni nu îi întreabă nimic, cetățenii sunt pasivi, indolenți, nu îi atenționează măcar cu o privire. Ca și cum nu ar exista. E la fel ca și cu porumbeii sălbatici. Hrăniți aiurea, pierd abilitatea de a-și găsi hrana natural, din ceea ce Dumnezeu le dă. Vagabonzii hrăniți ”din milă”, nu vor mai munci, nu vor căuta să facă ceva util. De ce ar face-o? Există destul cinism pe tema aceasta.
Pe malurile râului nostru iubit, Bega, spre Gara de Nord, din nou, zeci de imigranți din sutele care s-au ”repatriat” la noi, decorează malurile râului. Haine, pungi, resturi, mâncare, numai bună pentru șobolani. Dezolant….
Asta să fie capitala culturii haosului?
